Dicţionar român explicativ - ce - sinonime, conjugare, dex, doom, neologisme

ce

CE pron. invar. I. (Interogativ, uneori cu nuanţă exclamativă) 1. (Exprimă o întrebare) Ce ai? ♦ (Fam.; ca răspuns la o chemare) Poftim? ♦ (Cu valoare de interjecţie) Cum adică?! Se poate?! Nu l-am găsit! – Ce? ♦ (Adjectival) Care? Ce fel de... ? 2. Pentru care motiv? din care cauză? Ce te miri? ♢ Expr. (În formule de răspuns) De ce nu? = a) cum să nu, desigur; b) se poate, e posibil. De ce, de nece, se spune cuiva pentru a încheia discuţia când nu vrei să-i răspunzi la întrebare. ♢ (Cu valoare de conjuncţie) Nu văd de ce te superi. ♦ (Pop.; cu valoare de conjuncţie cauzală) Pentru că, fiindcă, deoarece. 3. (Interogativ-exclamativ, indică surpriza, indignarea, neîncrederea etc.) Cum adică? Nu cumva? Ce! Vrei să spui că n-ai fost? II. (Adverbial) Cât (de tare, de mult), cum. Ce-aş mai râde să te văd păcălit. ♢ Expr. Te miri ce = nimica toată, puţin. Cât pe ce = aproape, gata-gata. Din ce în ce = cu cât trece timpul; tot mai mult. (Pop.) Numai ce = (deodată) iată că..., pe neaşteptate. ♦ (Dând nuanţă de superlativ adjectivului sau adverbului pe care-l precedă) Cât de...! III. (Cu valoare de conjuncţie) Care lucru anume. Nu mai ştia ce să facă de bucurie. ♢ Expr. A şti (sau a afla) ce şi cum (e) = a fi bine informat despre ceva. IV. (Relativ) 1. Care. ♢ Expr. Pe zi ce trece (sau merge) sau de ce trece (sau merge) = pe măsură ce trece timpul, tot mai mult. 2. (În legătură cu „a fi”, „a găsi”, cu sens explicativ) Fiinţă ticăloasă ce eşti! ♢ Expr. N-ai (sau n-aveţi) pentru ce (sau de ce), formulă de politeţe prin care se răspunde cuiva care mulţumeşte. A (nu) avea de ce... = a (nu) exista motiv întemeiat pentru... 3. Ceea ce. Aţi aflat ce s-a întâmplat? ♢ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, de fapt. V. (Nehotărât) 1. Un lucru oarecare, nu ştiu ce, nu ştiu cât; ceva. ♢ (Substantivat; precedat de „un”) Un ce anume. ♢ Expr. (Reg.) Cu mare ce = cu mare greutate; greu, anevoie. 2. (Cu repetarea verbului din propoziţia principală) A stat ce-a stat. 3. Orice, oricât. Zică cine ce va vrea. – Lat. quid.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CE1 pron. interog. 1) (se foloseşte pentru a obţine informaţii despre un obiect necunoscut) Care (anume) obiect? Ce a căzut? Ce duci? 2) pop. (se foloseşte pentru a obţine informaţii despre cauza unei acţiuni, unei stări etc.) Din care cauză? Pentru care motiv? De ce? De ce eşti trist? 3) pop. (se foloseşte pentru a obţine informaţii despre o valoare sau o cantitate) Cât? Ce te costă? 4) (se foloseşte în întrebări retorice) Ce este mai scump decât libertatea? 5) (fiind însoţit de o intonaţie exclamativă, exprimă supărare, indignare, surpriză etc.) Ce spui?! Ce faci?! /<lat. quid
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CE2 pron. rel. (se foloseşte pentru a înlocui numele unui obiect şi a introduce o propoziţie subordonată) Ceea ce; care. ♢ Se ştie ce şi cum a cunoaşte amănunţit, în detalii. Din ce în ce mai în mod ascendent sau descendent (în timp). Cât pe ce mai-mai; gata-gata. Cu mare ce cu mare greutate. Te miri ce ceva neînsemnat; un fleac. De ce din care cauză. O dată ce întrucât; deoarece. În timp (sau în vreme) ce în perioada cât. /<lat. quid
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ce pron. inter. şi rel. – 1. Pron. şi adj. inter. De ce, la ce, pentru ce.2. Pron., adj. şi adv. exclamativ; cu această funcţie este adesea însoţit de maiCe de!3. Pron. şi adj., exprimînd o interogaţie indirectă, după vb. declarandi sau sentiendi. – 4. Care (pron. rel.) – Cel ce. Ce şi cum.Ce e drept.Cine ştie ce.Numai ce.Cît pe ce. Pe ce ... pe atît.5. Înainte de vb. a fi, indică o definiţie ai cărei termeni sînt inversaţi, obiectul sau persoana definite fiind precedate de noţiunea care le defineşte: fiinţă ticăloasă ce sînt (Negruzzi); prost ce eşti (Creangă). – 6. (Înv.) Dar (cu acest sens, astăzi se foloseşte ci). – 7. (S.m. sing.) Ceva, un lucru oarecare, un obiect nedeterminat. – Mr. ţe, ţi, megl. ţi, istr. ţe. Lat. quid (Diez, I, 123; Puşcariu 326; Candrea-Dens., 296; REW 6953; DAR); cf. it. che, prov., cat., fr., sp., port. que. Pentru adăugarea lui mai (2), cf. modismul sp. qué cosa más bonita „ce lucru minunat!”. Sensul 5 se poate explica fie prin valoarea relativă a lui ce (= fiinţă ticăloasă care sînt), fie prin funcţia sa exclamativă (ce fiinţă ticăloasă sînt). Ce este identic cu conj. ci (cf. sensul 6) care s-a despărţit de el în epoca modernă (sec. XVII-XVIII), cu sensul specializat de „dar”. Identitatea sa nu prezintă îndoieli, şi este frecventă, în textele vechi, folosirea lui ce cu accepţia modernă a lui ci (mr. ţi), cf. Puşcariu 358 şi DAR.Totuşi, Cipariu, Gram., 115 şi Tiktin au încercat să-l explice pe ci plecînd de la quin. Compară căci (înv. căce), cf. ; ceva (mr. ţîva), adv. şi pron. indef. (înv.), cu va (‹ a voi), cu var. cevaşi, cevaşilea; fiece, pron. indef.; oarece, pron. indef., cu var. oareş(i)ce; orice, pron. indef.; nişte, art. indef., în loc de nişcenu şt(iu) ce; verice, pron. indef.
(Dicţionarul etimologic român)

ce pr. invar., adj. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cel ce pr. m., g.-d. célui ce, pl. cei ce; f. sg. ceea ce, g.-d. célei ce, pl. céle ce; g.-d. m. şi f. célor ce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

din momént ce loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nu-ştiu-cé s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

de ce loc. adv., prep. + pr. sau + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

după cé loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

o dátă ce loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

péntru ce prep. + pr.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

după cé că loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

îndátă ce loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

în vréme ce loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

céea ce v. cel ce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

în tímp ce loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

de îndátă ce loc. conjcţ. (tempo lent)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:

CE pron., adj., adv., interj. 1. pron. care, (pop.) de. (Cei ~ priveau.) 2. adj. care. (~ vânt te-a adus aici?) 3. pron. orice, orişice, (înv.) verice. (Zică lumea ~ o vrea.). 4. adv. cât, cum. (~-aş mai râde!) 5. interj. (interogativ) cum? poftim? (fam. şi pop.) ha? (~? N-am auzit!)
(Dicţionar de sinonime)