FÚGĂ1, fugi, s.f. 1. Deplasare cu paşi mari şi repezi; alergare, goană. ♢ Loc. adv. Din (sau în) fugă sau (reg.) de-a fuga = în timp ce fuge, fugind; p. ext. în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Pe fugă = repede, grăbit. Cu fuga = imediat, fără amânare. În fugă (sau în fuga) mare = fugind foarte repede. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Într-o fugă = fugind tare şi fără oprire. ♢ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. A (o) ţine numai (într-)o fugă = a alerga întruna, fără întrerupere. O fugă (bună de cal) = o distanţă nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. ♦ (Adverbial; în forma fuga) Repede, degrabă. 2. Părăsire grabnică (şi uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3. Înclinare spre axa galeriei a montanţilor unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez. – Din lat. fuga.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÚGĂ2, fugi, s.f. Formă muzicală polifonică pe două sau mai multe voci, în care o melodie expusă de o voce este reluată pe rând de celelalte voci şi dezvoltată după legile contrapunctului. – Din it. fuga.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu paşi repezi, a se mişca iute într-o direcţie, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ♢ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva îşi pierde echilibrul şi este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când îsi pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte şi despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ♢ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-şi mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admiraţie, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-şi putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori) 2. Fig. (Despre vreme sau despre unităţi de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin faţa ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (şi pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deţinut) a evada; (despre un ostaş) a dezerta. ♢ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se ştie unde). ♦ (Despre îndrăgostiţi) A-şi părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ♢ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da\' de unde! nici gând să fie aşa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ♢ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (=fugere).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÚGĂ1 fugi f. 1) Deplasare grăbită şi cu paşi mari. ♢ Din (sau în) ~ a) în treacăt; b) superficial. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) ~ a fugări pe cineva; a alunga. 2) Plecare grăbită şi pe furiş dintr-un loc pentru a scăpa de o primejdie. /<lat. fuga
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FÚGĂ2 fugi f. Compoziţie muzicală polifonică, din mai multe voci care se succed, melodia fiind reluată pe rând şi dezvoltată după legile contrapunctului. /<it. fuga
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A FUGÍ fug intranz. 1) A se deplasa cu viteză; a alerga. 2) A alerga pe urmele cuiva. 3) A ocoli în fel şi chip; a se eschiva. 4) A pleca întrerupând orice relaţii. 5) fig. (despre timp, fenomene naturale) A trece foarte repede. Timpul fuge. Norii fug. 6) (despre deţinuţi) A scăpa prin fugă (şi pe ascuns); a evada. ~ din închisoare. 7) fam. (despre lichide) A da în foc. /<lat. fugire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FÚGA adv. Într-un ritm rapid; în grabă; repede; iute. /<lat. fuga
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fúgă (fúgi), s.f. – 1. Alergare, goană. – 2. Cursă. – 3. Părăsire grabnică, evadare. – 4. (Adv.) Iute, rapid, în goană. – Mr., megl. fugă, istr. fuge. Lat. fŭga (Puşcariu 663; Candrea-Dens., 667; REW 3548; DAR), cf. it., cat., sp., port. fuga. – Der. fuga, vb. (Trans. de Vest, a alunga), care ar putea reproduce şi lat. fugare (DAR), cf. mr. fugare, sp. fugar; fugaci, adj. (iute la fugă, rapid), care poate reprezenta şi lat. fŭgācem (Candrea-Dens., 688; DAR; cf. împotrivă Graur, BL, II, 10), dar care este mai curînd un der. cu suf. -aci, ca trăgaci, stîngaci, etc.; fugar, adj. (fugitiv); fugar, s.m. (fugit, evadat; armăsar; potîrniche albă, Tetrao lagopus); fugarnic, adj. (fugitiv), creaţie poetică şi artificială); fugaş, s.m. (fugitiv); fugăreţ, adj. (iute la fugă), prin transpunere a fr. fougueux , înv.; fugos, adj. (iute la fugă); fugău, s.m. (potîrniche albă, Tetrao lagopus; varietate de ţînţar, Hydrometra paladum), cu suf. -ău (după ipoteza puţin probabilă a lui Drăganu, Dacor., V, 362, din încrucişarea lui fugi cu mag. fogoly „prizonier”). Cf. fugi.
(Dicţionarul etimologic român)
fugí (fúg, fugít), vb. – 1. A alerga, a o lua la goană. – 2. A evada, a scăpa din. – 3. A curge, a se scurge, a trece. – 4. A evita, a ocoli. – Mr. fug, fudzu, fudzită, megl., istr. fug. Lat. fŭgῑre, în loc de clasicul fŭgĕre (Puşcariu 662, Candrea-Dens., 665; REW 3550; DAR), cf. alb. fugoń, it. fuggire, fr. fuir, sp. huir, port. fugir. Cf. fugă.
(Dicţionarul etimologic român)
FÚGĂ s.f. Compoziţie muzicală polifonică în care vocile se succedă, repetând fiecare melodia dezvoltată după legile contrapunctului. [< it. fuga, cf. fr. fugue < lat. fuga – urmărire].
(Dicţionar de neologisme)
FÚGĂ s. f. compoziţie muzicală polifonică în care vocile se succedă, repetând fiecare melodia dezvoltată după legile contrapunctului. (< it. fuga)
(Marele dicţionar de neologisme)
fúgă (alergare, melodie) s. f., g.-d. art. fúgii; pl. fugi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fugí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fugá vb. I (reg., înv.) a alunga, a fugări; a păfuga.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
FÚGĂ s. 1. alergare, alergătură, goană, (Bucov.) scopcă, (înv.) repeziş, repezitură. (S-o ţii tot într-o ~.) 2. goană, viteză, (fig.) zbor. (Mergi la el în ~ şi adu-l aici.) 3. v. alergătură. 4. v. refugiu. 5. v. evadare.
(Dicţionar de sinonime)
FUGÍ vb. 1. a alerga, a goni, (înv. şi reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul ~.) 2. a se căra, (fam.) a se cărăbăni, a se mătrăşi, a o şterge, a o tuli. (Au ~ de la locul faptei.) 3. v. refugia. 4. v. evada. 5. v. dezerta. 6. a dispărea, (pop.) a lipsi, (fig.) a o şterge. (~ din faţa mea!) 7. v. feri. (~ din calea lui!) 8. v. sustrage.
(Dicţionar de sinonime)
FUGI interj. pleacă!, (pop.) tiva!, (prin nord-estul Olt.) tiutiu!
(Dicţionar de sinonime)
FÚGA adv. v. curând.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÚGĂ2, fugi, s.f. Formă muzicală polifonică pe două sau mai multe voci, în care o melodie expusă de o voce este reluată pe rând de celelalte voci şi dezvoltată după legile contrapunctului. – Din it. fuga.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÚGĂ1 fugi f. 1) Deplasare grăbită şi cu paşi mari. ♢ Din (sau în) ~ a) în treacăt; b) superficial. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) ~ a fugări pe cineva; a alunga. 2) Plecare grăbită şi pe furiş dintr-un loc pentru a scăpa de o primejdie. /<lat. fuga
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FÚGĂ2 fugi f. Compoziţie muzicală polifonică, din mai multe voci care se succed, melodia fiind reluată pe rând şi dezvoltată după legile contrapunctului. /<it. fuga
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A FUGÍ fug intranz. 1) A se deplasa cu viteză; a alerga. 2) A alerga pe urmele cuiva. 3) A ocoli în fel şi chip; a se eschiva. 4) A pleca întrerupând orice relaţii. 5) fig. (despre timp, fenomene naturale) A trece foarte repede. Timpul fuge. Norii fug. 6) (despre deţinuţi) A scăpa prin fugă (şi pe ascuns); a evada. ~ din închisoare. 7) fam. (despre lichide) A da în foc. /<lat. fugire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FÚGA adv. Într-un ritm rapid; în grabă; repede; iute. /<lat. fuga
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fúgă (fúgi), s.f. – 1. Alergare, goană. – 2. Cursă. – 3. Părăsire grabnică, evadare. – 4. (Adv.) Iute, rapid, în goană. – Mr., megl. fugă, istr. fuge. Lat. fŭga (Puşcariu 663; Candrea-Dens., 667; REW 3548; DAR), cf. it., cat., sp., port. fuga. – Der. fuga, vb. (Trans. de Vest, a alunga), care ar putea reproduce şi lat. fugare (DAR), cf. mr. fugare, sp. fugar; fugaci, adj. (iute la fugă, rapid), care poate reprezenta şi lat. fŭgācem (Candrea-Dens., 688; DAR; cf. împotrivă Graur, BL, II, 10), dar care este mai curînd un der. cu suf. -aci, ca trăgaci, stîngaci, etc.; fugar, adj. (fugitiv); fugar, s.m. (fugit, evadat; armăsar; potîrniche albă, Tetrao lagopus); fugarnic, adj. (fugitiv), creaţie poetică şi artificială); fugaş, s.m. (fugitiv); fugăreţ, adj. (iute la fugă), prin transpunere a fr. fougueux , înv.; fugos, adj. (iute la fugă); fugău, s.m. (potîrniche albă, Tetrao lagopus; varietate de ţînţar, Hydrometra paladum), cu suf. -ău (după ipoteza puţin probabilă a lui Drăganu, Dacor., V, 362, din încrucişarea lui fugi cu mag. fogoly „prizonier”). Cf. fugi.
(Dicţionarul etimologic român)
fugí (fúg, fugít), vb. – 1. A alerga, a o lua la goană. – 2. A evada, a scăpa din. – 3. A curge, a se scurge, a trece. – 4. A evita, a ocoli. – Mr. fug, fudzu, fudzită, megl., istr. fug. Lat. fŭgῑre, în loc de clasicul fŭgĕre (Puşcariu 662, Candrea-Dens., 665; REW 3550; DAR), cf. alb. fugoń, it. fuggire, fr. fuir, sp. huir, port. fugir. Cf. fugă.
(Dicţionarul etimologic român)
FÚGĂ s.f. Compoziţie muzicală polifonică în care vocile se succedă, repetând fiecare melodia dezvoltată după legile contrapunctului. [< it. fuga, cf. fr. fugue < lat. fuga – urmărire].
(Dicţionar de neologisme)
FÚGĂ s. f. compoziţie muzicală polifonică în care vocile se succedă, repetând fiecare melodia dezvoltată după legile contrapunctului. (< it. fuga)
(Marele dicţionar de neologisme)
fúgă (alergare, melodie) s. f., g.-d. art. fúgii; pl. fugi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fugí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fugá vb. I (reg., înv.) a alunga, a fugări; a păfuga.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
FÚGĂ s. 1. alergare, alergătură, goană, (Bucov.) scopcă, (înv.) repeziş, repezitură. (S-o ţii tot într-o ~.) 2. goană, viteză, (fig.) zbor. (Mergi la el în ~ şi adu-l aici.) 3. v. alergătură. 4. v. refugiu. 5. v. evadare.
(Dicţionar de sinonime)
FUGÍ vb. 1. a alerga, a goni, (înv. şi reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul ~.) 2. a se căra, (fam.) a se cărăbăni, a se mătrăşi, a o şterge, a o tuli. (Au ~ de la locul faptei.) 3. v. refugia. 4. v. evada. 5. v. dezerta. 6. a dispărea, (pop.) a lipsi, (fig.) a o şterge. (~ din faţa mea!) 7. v. feri. (~ din calea lui!) 8. v. sustrage.
(Dicţionar de sinonime)
FUGI interj. pleacă!, (pop.) tiva!, (prin nord-estul Olt.) tiutiu!
(Dicţionar de sinonime)
FÚGA adv. v. curând.
(Dicţionar de sinonime)