formelor
[Sinonime]
FÓRMĂ, forme, s.f. 1. (Fil.: În corelaţie cu conţinut) Categorie care desemnează structura internă şi externă a unui conţinut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ♢ Forme ale conştiinţei sociale = forme distincte ale vieţii spirituale ale societăţii, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcţia lor socială specifică şi prin modul specific de reflectare a existenţei sociale (filozofia, morala, arta, ştiinţa etc.). ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ţine seamă de mărimea ei. 2. Înfăţişare, aspect (extern), contur, siluetă. ♢ Expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în ceele mai bune condiţii (fizice şi intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obţinută prin antrenament, disciplină, viaţă sportivă etc. 3. (Geogr.: în sintagma) Formă de relief = neregularitate a suprafeţei pământului, rezultat al interacţiunii agenţilor geografici interni şi externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conţinutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care contribuie la redarea conţinutului de idei şi de sentimente al unei compoziţii muzicale; structura unei compoziţii muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ♢ Formă de guvernământ = mod de organizare şi de funcţionare a conducerii statului. 7. Dispoziţie de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătoreşti). ♢ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparenţele; formal (1). 8. (Lingv.) Complex de sunete prin care se exprimă un sens; aspectul exterior al unui cuvânt pentru a exprima o valoare sau o funcţie gramaticală. 9. Vas, tipar, model care serveşte pentru a da unor materiale o anumită înfăţişare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită înfăţişare în care se toarnă un material şi care reprezintă negativul obiectului obţinut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaţ completată de jur împrejur cu material de albitură şi închisă într-o ramă metalică, gata de a fi introdusă în maşina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÓRM//Ă ~e f. 1) Expresie exterioară determinată de un anumit conţinut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferică. ♢ (A fi) în ~ a se afla în condiţii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea conţinutului de idei al unei opere de artă. ~ artistică. 4) lingv. Latura materială a unităţilor de limbă. ♢ ~ gramaticală aspect luat de un cuvânt pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act întocmit după toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenţă care este în contradicţie cu conţinutul interior. 8) Piesă confectionată dintr-un material dur, în care se toarnă un amestec pentru a-i da o anumită configuraţie. ~ de turnătorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fórmă (fórme), s.f. – (Înv., Mold.) Cuptor. Bg. furna (DAR), din tc. firin. Este dublet al lui forună, s.f. (coş), din sb., bg. furuna.
(Dicţionarul etimologic român)
fórmă (fórme), s.f. – Categorie care desemnează structura internă şi externă a unui conţinut. – Var. (Trans.) furmă. Lat. forma (sec. XVII). Var., din săs. Furm (Lacea, Dacor., III, 750). – Der. forma, vb. (a face); formaţi(un)e, s.f. (alcătuire); neformat, adj. (crud, verde); format, s.n. (dimensiune); formal, adj. (privitor la formă); formulă, s.f. (expresie precisă a unei idei); formula, vb. (a da o formă precisă unei idei); conforma, vb. (a conforma); deforma, vb. (a strîmba; a denatura); informa, vb. (a înştiinţa, a anunţa); informaţi(un)e, s.f. (înştiinţare; veste); reforma, vb. (a modifica, a înnoi); reformator, s.m. (persoană care reformează); reformă, s.f. (transformare socială, politică, etc. pentru a obţine un progres); performanţă, s.f. (probă de campionat), toate din fr. – Cf. fărîmă.
(Dicţionarul etimologic român)
FÓRMĂ s.f. 1. Înfăţişare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofică ce desemnează modul de existenţă, de organizare internă, interacţiunea şi legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, obţinută prin antrenament; condiţie fizică bună. ♢ A fi în formă = a fi, a se afla în cele mai bune condiţii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conţinutul unei opere de artă (mai ales de literatură). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 4. Dispoziţie legală de procedură. ♢ Viciu de formă = nerespectare a unei dispoziţii de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătoreşti. 5. Aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcţie gramaticală. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul în care se toarnă o piesă. ♦ (Poligr.) Cutie de oţel în care se toarnă litere; zaţ al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeaşi relaţie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].
(Dicţionar de neologisme)
FÓRMĂ s. f. 1. înfăţişare, aspect exterior; contur. 2. modul de existenţă, de organizare internă, interacţiunea şi legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. o ĕle conştiinţei sociale – ansambluri distincte de reprezentări, idei, concepţii determinate social şi istoric, care alcătuiesc conştiinţa socială; ~ logică = structură mintală în conformitate cu principiile gândirii şi având drept funcţie organizarea conţinutului acesteia. ♢ stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, prin antrenament; condiţie fizică bună; a fi în ~ = a fi capabil de randament maxim. 3. totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conţinutul unei opere de artă. 4. fel, chip, mod. ♢ mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 5. dispoziţie legală de procedură. o viciu de ~ = nerespectare a unei dispoziţii de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătoreşti. 6. aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcţie gramaticală. 7. stare de agregare a corpurilor. 8. tipar, calapod, model. ♢ (poligr.) cutie de oţel în care se toarnă literele; zaţ al unei pagini. 9. ~ de relief = neregularitate a suprafeţei Pământului, rezultat al interacţiunii agenţilor geografici interni şi externi; (mat.) fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeaşi relaţie. (< fr. forme, lat. forma)
(Marele dicţionar de neologisme)
pro fórma loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fórmă s. f., g.-d. art. fórmei; pl. fórme
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FÓRMĂ s. 1. v. configuraţie. 2. contur, (fig.) relief. (A început să capete ~.) 3. v. expresie. (A dat ~ gândurilor sale.) 4. v. siluetă. 5. v. calapod. 6. tipar. (Toarnă fonta în ~.) 7. (LINGV.) formă hiper-corectă = hipercorectitudine, hiperurbanism. 8. v. variantă. (~ lexicală.) 9. v. mod.
(Dicţionar de sinonime)
FÓRMĂ s. v. brutărie.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÓRM//Ă ~e f. 1) Expresie exterioară determinată de un anumit conţinut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferică. ♢ (A fi) în ~ a se afla în condiţii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea conţinutului de idei al unei opere de artă. ~ artistică. 4) lingv. Latura materială a unităţilor de limbă. ♢ ~ gramaticală aspect luat de un cuvânt pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act întocmit după toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenţă care este în contradicţie cu conţinutul interior. 8) Piesă confectionată dintr-un material dur, în care se toarnă un amestec pentru a-i da o anumită configuraţie. ~ de turnătorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
fórmă (fórme), s.f. – Categorie care desemnează structura internă şi externă a unui conţinut. – Var. (Trans.) furmă. Lat. forma (sec. XVII). Var., din săs. Furm (Lacea, Dacor., III, 750). – Der. forma, vb. (a face); formaţi(un)e, s.f. (alcătuire); neformat, adj. (crud, verde); format, s.n. (dimensiune); formal, adj. (privitor la formă); formulă, s.f. (expresie precisă a unei idei); formula, vb. (a da o formă precisă unei idei); conforma, vb. (a conforma); deforma, vb. (a strîmba; a denatura); informa, vb. (a înştiinţa, a anunţa); informaţi(un)e, s.f. (înştiinţare; veste); reforma, vb. (a modifica, a înnoi); reformator, s.m. (persoană care reformează); reformă, s.f. (transformare socială, politică, etc. pentru a obţine un progres); performanţă, s.f. (probă de campionat), toate din fr. – Cf. fărîmă.
(Dicţionarul etimologic român)
FÓRMĂ s.f. 1. Înfăţişare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofică ce desemnează modul de existenţă, de organizare internă, interacţiunea şi legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, obţinută prin antrenament; condiţie fizică bună. ♢ A fi în formă = a fi, a se afla în cele mai bune condiţii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conţinutul unei opere de artă (mai ales de literatură). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 4. Dispoziţie legală de procedură. ♢ Viciu de formă = nerespectare a unei dispoziţii de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătoreşti. 5. Aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcţie gramaticală. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul în care se toarnă o piesă. ♦ (Poligr.) Cutie de oţel în care se toarnă litere; zaţ al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeaşi relaţie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].
(Dicţionar de neologisme)
FÓRMĂ s. f. 1. înfăţişare, aspect exterior; contur. 2. modul de existenţă, de organizare internă, interacţiunea şi legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. o ĕle conştiinţei sociale – ansambluri distincte de reprezentări, idei, concepţii determinate social şi istoric, care alcătuiesc conştiinţa socială; ~ logică = structură mintală în conformitate cu principiile gândirii şi având drept funcţie organizarea conţinutului acesteia. ♢ stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, prin antrenament; condiţie fizică bună; a fi în ~ = a fi capabil de randament maxim. 3. totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conţinutul unei opere de artă. 4. fel, chip, mod. ♢ mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 5. dispoziţie legală de procedură. o viciu de ~ = nerespectare a unei dispoziţii de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătoreşti. 6. aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcţie gramaticală. 7. stare de agregare a corpurilor. 8. tipar, calapod, model. ♢ (poligr.) cutie de oţel în care se toarnă literele; zaţ al unei pagini. 9. ~ de relief = neregularitate a suprafeţei Pământului, rezultat al interacţiunii agenţilor geografici interni şi externi; (mat.) fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeaşi relaţie. (< fr. forme, lat. forma)
(Marele dicţionar de neologisme)
pro fórma loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fórmă s. f., g.-d. art. fórmei; pl. fórme
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FÓRMĂ s. 1. v. configuraţie. 2. contur, (fig.) relief. (A început să capete ~.) 3. v. expresie. (A dat ~ gândurilor sale.) 4. v. siluetă. 5. v. calapod. 6. tipar. (Toarnă fonta în ~.) 7. (LINGV.) formă hiper-corectă = hipercorectitudine, hiperurbanism. 8. v. variantă. (~ lexicală.) 9. v. mod.
(Dicţionar de sinonime)
FÓRMĂ s. v. brutărie.
(Dicţionar de sinonime)