serie dex - definiţie, sinonime, conjugare
SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A aşeza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui mărfuri, obiecte etc., dându-le un număr de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SÉRIE, serii, s.f. 1. Înşiruire de termeni care se succedă potrivit unei anumite legi; succesiune neîntreruptă de lucruri, de fapte etc. de acelaşi fel, care formează un ansamblu sau care sunt considerate astfel; şir; p. ext. mulţime, sumă. ♢ Loc. adj. De serie = (despre mărfuri, obiecte) fabricat, confecţionat după acelaşi tip, împreună cu alte obiecte asemănătoare; comun, obişnuit, banal. ♢ Loc. adv. În serie = în multe exemplare după acelaşi tip, în număr mare. ♦ Grup, tranşă, categorie într-o succesiune sau într-o clasificare. 2. Expresie matematică formată dintr-o infinitate de termeni care se deduc unul din altul conform unei anumite reguli şi care sunt legaţi între ei cu semnul plus sau minus. 3. (Chim.) Grup de compuşi organici caracterizaţi prin faptul că fiecare are în molecula lui câte un atom de carbon şi doi atomi de hidrogen mai mult decât compusul precedent al grupului. 4. Număr de ordine care se aplică pe mărfurile fabricate într-un număr mare de exemplare de acelaşi tip. ♢ Seria zero = primele cantităţi dintr-un produs nou, executate de o întreprindere în timpul însuşirii fabricaţiei în serie a produsului respectiv. ♦ Număr caracteristic unuia dintre tipurile de fabricaţie a unor produse finite. 5. Complex de straturi care s-au depus în timpul unei epoci geologice. 6. Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trăsătură comună. – Din fr. série, lat. séries.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SERI//Á ~éz tranz. (mărfuri, produse etc.) A repartiza în serii, marcându-le prin numere. /<fr. sérier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SÉRI//E ~i f. 1) Succesiune de elemente omogene; şir; rând. 2) Ansamblu de obiecte de acelaşi fel, aranjate într-o anumită ordine. O ~ de timbre. 3) Categorie de clasificare. ~a unei obligaţii. 4) Număr de ordine aplicat pe produsele de acelaşi fel fabricate în cantităţi mari. 5) mat. Şir de numere sau de expresii care se succed conform unor anumite legi. 6) chim. Ansamblu de compuşi derivaţi unul din altul, care au aceeaşi formulă generală. [G.-D. seriei; Sil. -ri-e] /<fr. série, lat. series
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SERIÁ vb. I. tr. A aşeza, a orândui, a clasa pe serii. [Pron. -ri-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. sérier].
(Dicţionar de neologisme)

SÉRIE s.f. 1. Înşirare de termeni care se succedă potrivit unei anumite legi; înşiruire, succesiune de fiinţe, de lucruri sau de fapte de acelaşi fel sau asemănătoare. ♦ Repetare a aceluiaşi tip, a aceleiaşi acţiuni etc. ♦ În serie = (produs, fabricat) în număr mare, după acelaşi tip. 2. Grup de compuşi organici care se caracterizează prin aceea că fiecare are în molecula lui câte un atom de carbon şi doi atomi de hidrogen mai mult decât compusul precedent al grupului. 3. Expresie matematică formată dintr-o infinitate de termeni deduşi unul din altul după anumite reguli şi legaţi prin semnele plus sau minus. 4. (Geol.) Succesiune de terenuri care corespunde în timp unei epoci. 5. Totalitatea fiinţelor, lucrurilor sau faptelor care urmează deodată la rând. ♦ Totalitatea mărcilor poştale emise cu o anumită ocazie sau care au o anumită temă. ♦ Parte dintr-o colecţie sau publicaţie periodică, având uneori un titlu aparte, în afară de cel general. 6. Număr de ordine aplicat pe mărfurile fabricate într-un număr mare de exemplare de acelaşi tip; număr de fabricaţie. 7. (Fon.) Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trăsătură comună. [Gen. -iei. / < fr. série, it. serie, lat. series].
(Dicţionar de neologisme)

SERIÁ vb. tr. a aşeza, a orândui, a clasa pe serii. (< fr. sérier)
(Marele dicţionar de neologisme)

SÉRIE s. f. 1. înşiruire de termeni care se succedă potrivit unei anumite legi; succesiune de fiinţe, lucruri, fapte de acelaşi fel sau asemănătoare; şir, mulţime. ♢ grup, categorie într-o clasificare; repetare a aceluiaşi tip, a aceleiaşi acţiuni etc. o în ~ = (produs, fabricat) în număr mare, după acelaşi tip. ♢ (sport) grupă de concurenţi care dispută o probă de calificare. 2. grup de compuşi organici care se caracterizează prin aceea că fiecare are în molecula sa câte un atom de carbon şi doi atomi de hidrogen mai mult decât compusul precedent al grupului. 3. (mat.) expresie dintr-o infinitate de termeni deduşi unul din altul după anumite reguli şi legaţi prin semnele plus sau minus. o ~ statistică = şir paralel a două caracteristici corelate după un anumit criteriu. 4. (geol.) succesiune de terenuri care corespunde în timp unei epoci. 5. ansamblul mărcilor poştale care formează o anumită emisiune. ♢ parte dintr-o colecţie sau publicaţie periodică, având uneori un titlu aparte, în afară de cel general. 6. număr de ordine pe mărfurile fabricate într-un număr mare de exemplare de acelaşi tip; număr de fabricaţie. 7. (fon.) grup de sunete sau foneme printr-o trăsătură comună. 8. (muz.) succesiune prestabilită de 12 sunete ale gamei cromatice, în care fiecare sunet are valoare egală. 9. (inform.) tratare a operaţiilor bit după bit. (< fr. série, lat. series)
(Marele dicţionar de neologisme)

seriá vb. (sil. -ri-a), ind. prez. 1 sg. seriéz, 3 sg. şi pl. seriáză, 1 pl. seriém (sil. -ri-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. seriéze; ger. seriínd (sil. -ri-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

série s. f. (sil. -ri-e), art. séria (sil. -ri-a), g.-d. art. sériei; pl. sérii, art. sériile (sil. -ri-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SÉRIE s. 1. număr, seamă, sumă. (A ridicat o ~ de probleme.) 2. rând. (Cloşca scoate o nouă ~ de pui.) 3. înşirare, înşiruire, succesiune, şir. (O lungă ~ de raţionamente.) 4. promoţie. (Prima ~ de studenţi din noua facultate.) 5. (FIZ.) serie radioactivă v. familie radioactivă. 6. (FIZ., CHIM.) serie electrochimică = şirul lui Volta. 7. (CHIM.) serie alifatică = serie grasă; serie grasă = serie alifatică.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: se ser seri

Cuvinte se termină cu literele: ie rie erie