CĂLCÁ, calc, vb. I. I. 1. Intranz. A pune piciorul pe ceva sau pe undeva; a păşi. ♢ Expr. A călca din pod (sau de sus) = a umbla ţanţoş, trufaş. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face gafe. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile, comportarea cuiva. A călca strâmb (sau alături cu drumul) = a fi necinstit, incorect, a se abate de la normele de conduită stabilite. A călca cu stângul = a porni prost la o acţiune; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva cu bine; a izbuti. ♦ A trece păşind peste ceva. 2. Tranz. (Pop.; despre bărbătuşul păsărilor) A fecunda. 3. Intranz. A intra, a veni undeva, a se abate. 4. Tranz. A cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc. 5. Tranz. Fig. A încălca pustiind şi prădând. ♦ (Fam.) A veni fără veste undeva sau la cineva. II. Tranz. 1. A strivi, a zdrobi, a nimici cu picioarele. ♦ A bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele. ♦ A tescui strugurii cu picioarele. ♢ Expr. A călca apa = a se menţine la suprafaţa apei înotând în poziţie verticală. ♦ Intranz. A înfrânge o pornire sau un sentiment. ♢ Expr. A-şi călca pe inimă = a face ceva împotriva propriilor sale sentimente, împotriva propriei sale voinţe. 2. A nu respecta o hotărâre, o lege, o obligaţie etc. III. Tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. – Lat. calcare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CÁLCE1, călci, s.f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbecee perenă, toxică, cu frunze groase şi lucitoare, în formă de copită de cal, şi cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CÁLCE2, s.f. 1. Oxid de calciu. 2. Material refractar obţinut prin calcinarea carbonatului de calciu natural. – Din lat. calx, calcis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A CĂLCÁ calc 1. intranz. 1) A pune piciorul pe ceva sau undeva. ♢ ~ (sau a păşi) cu stângul a) începe rău ceva; b) a fi prost dispus. ~ (sau a păşi) cu dreptul a începe cu succes ceva. 2) A parcurge o distanţă; a păşi. ♢ ~ în străchini a) a fi stângaci; b) a face gafe. ~ (sau a păşi) în vârful degetelor a merge atent, fără zgomote. ~ strâmb (sau alăturea cu drumul) a urma o cale greşită. ~ pe urmele cuiva a avea comportarea cuiva, reluându-i apucăturile. 2. tranz. 1) A trece cu pasul; a păşi. ~ o groapă. ♢ A nu-i (mai) călca pragul cuiva a nu (mai) veni pe la cineva. 2) pop. (despre persoane) A veni pentru o vizită scurtă. 3) A strivi, apăsând cu picioarele. ♢ ~ (pe cineva sau ceva) în picioare a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera. ~ (pe cineva) pe coadă a provoca supărarea cuiva. 4) (pământ, terenuri, iarbă etc.) A bătători cu picioarele. 5) pop. (despre bărbătuşii păsărilor) A face să procreeze; a fecunda. 6) rar (ţări, regiuni, drumuri etc.) A parcurge de la un capăt la altul; a străbate; a traversa. 7) (teritorii) A încălca, prădând şi pustiind. 8) fig. (dispoziţii legale) A neglija, comiţând o abatere; a nu respecta; a încălca. 9) (obiecte de îmbrăcăminte, albituri etc.) A netezi cu fierul de călcat. /<lat. calcare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÁLC//E1 f. : ~ea calului plantă erbacee perenă, toxică, având tulpină ramificată la bază, flori mari galbene şi frunze groase lucitoare, care creşte prin bălţi şi locuri umede. /<lat. calx, calcis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÁLCE2 f. 1) Var nestins. 2) Material refractar obţinut prin calcinarea calcarului. /<lat. calx, calcis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
călcá (cálc, călcát), vb. – 1. A pune piciorul pe jos, a păşi. – 2. A zdrobi, a strivi cu picioarele. – 3. A nu respecta, a nesocoti. – 4. A ataca, a viola domiciliul. – 5. A vizita pe neaşteptate, a lua prin surprindere. – 6. A netezi rufăria, îmbrăcămintea etc. cu fierul de călcat. – 7. La păsări, a fecunda bărbătuşul femela. – 8. La animale de tracţiune, a-şi lovi picioarele, a şi le răni, datorită faptului că au fost legate prea strîns. – 9. A rostui, a abate dinţii de ferăstrău. – 10. A supune un bolnav unui anume masaj propriu medicinei populare, făcîndu-l să fie călcat de un urs domesticit. – Mr., megl. calcu. Lat. calcāre (Puşcariu 254; REW 1491; Candrea-Dens., 217; DAR; Iordan, BF, VI, 150); cf. it. calcare, prov., sp., port. calcar, v. fr. chaucier, fr. cocher „a călca (păsările)”. Sensurile sînt în general cele din sp. pisar; în plus, sensul 2 coincide perfect cu cel al vb. rom. a pisa. Pentru 7, cf. fr. cocher, sp. pisar. Cihac, I, 35, afirma că a călca şi a încurca „a încîlci” sînt în mod fundamental identice, pornind pentru aceasta de la o interpretare destul de forţată a etimonului care le presupune, lat. inculcare. Der. călcat, s.n. (călcătură, urmă); călcător, s.n. (presă, teasc; pedală, de ex. cea a mesei dulgherului sau a războiului de ţesut; pilă pentru a rostui dinţii ferăstrăului); călcătoreasă, s.f. (femeie care are meseria de a călca rufe); călcătorie, s.f. (atelier de călcat rufele); călcătură, s.f. (pas, mers; urmă; nesocotire, violare, nerespectare; incursiune, invazie), care poate fi un der. intern (cf. căzătură, scurtătură, strîmbătură etc.); Puşcariu 255 şi Candrea-Dens., 220 propun totuşi, o der. de la lat. calcatura, care este de asemenea posibilă; încălca, vb. (a viola, a nu respecta); încălcător, adj. (infractor; invadator).
(Dicţionarul etimologic român)
cálce (-ce), s.f. – Gălbenele (Caltha palustris). Probabil din lat. caltha, cuvînt care apare la Plaut, şi care înseamnă „plantă cu flori galbene”, cum sînt într-adevăr gălbenelele. Pentru a explica fonetismul, ar trebui plecat de la un der. *calthea › *calţe (pentru ţe › ce, cf. arici). În general se admite că acest cuvînt calce reprezintă lat. calx, acuz. calcem (Candrea, Rom., XXXI, 273; Puşcariu 256; REW 1534; Candrea-Dens., 215; DAR); însă semantismul este mai puţin clar.
(Dicţionarul etimologic român)
a călca cu dreptul expr. a începe bine o acţiune. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
călca, calc v.t. 1. a vizita pe cineva fără a-l înştiinţa în prealabil. 2. (d. bărbaţi) a avea contact sexual cu o femeie. 3. (întl.) a da o spargere. 4. (intl. – d. poliţişti) a face o razie / o descindere etc. inopinată. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a călca popeşte expr. a fi mândru fără motiv, a-şi da aere, a avea ifose. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a-şi călca pe inimă expr. a face ceva împotriva propriei voinţe. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a o călca pe coadă expr. a se grăbi, a accelera. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a călca pe broască expr. 1. (pop., iron.) a elimina gaze intestinale. 2. (intl., înv.) a avea ghinion. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a călca pe bec expr. (d. femeile necăsătorite) a rămâne însărcinată. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a călca pe alături expr. a comite infidelităţi conjugale. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a o călca la blană expr. a accelera la maximum. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a călca în străchini expr. 1. a fi stângaci. 2. a face gafe. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a călca în noroc expr. (eufem.) a călca din neatenţie pe stradă etc. în materia fecală (de provenienţă cel mai adesea canină). (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a călca cu stângul expr. a începe prost o acţiune. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
călcá vb., ind. prez. 1 sg. calc, 3 sg. şi pl. cálcă, 1 pl. călcăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. cálce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cálce (bot.) s. f., pl. călci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cálce (chim.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CĂLCÁ vb. 1. v. păşi. 2. a fecunda. (Cocoşul ~ găina.) 3. a netezi, (Ban.) a piglui, (prin Maram.) a scăci, (Transilv. şi Maram.) a teglăzi, a teglăzui. (~ rufele.) 4. v. contraveni.
(Dicţionar de sinonime)
CĂLCÁ vb. v. asupri, colinda, cotropi, cutreiera, exploata, invada, împila, împovăra, încălca, năpădi, năpăstui, oprima, oropsi, parcurge, persecuta, prigoni, străbate, strivi, tiraniza, urgisi, vântura, zdrobi.
(Dicţionar de sinonime)
CALCE-MÁRE s. v. rostopască.
(Dicţionar de sinonime)
CALCEA-CÁLULUI s. (BOT.; Caltha palustris) (reg.) bulbuc, bulbucel, scalce, zlat, capră-nemţească.
(Dicţionar de sinonime)
CÁLCE s. v. oxid de calciu.
(Dicţionar de sinonime)
CÁLCE s. v. var.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A călca ≠ a şifona, a respecta
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CÁLCE1, călci, s.f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbecee perenă, toxică, cu frunze groase şi lucitoare, în formă de copită de cal, şi cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A CĂLCÁ calc 1. intranz. 1) A pune piciorul pe ceva sau undeva. ♢ ~ (sau a păşi) cu stângul a) începe rău ceva; b) a fi prost dispus. ~ (sau a păşi) cu dreptul a începe cu succes ceva. 2) A parcurge o distanţă; a păşi. ♢ ~ în străchini a) a fi stângaci; b) a face gafe. ~ (sau a păşi) în vârful degetelor a merge atent, fără zgomote. ~ strâmb (sau alăturea cu drumul) a urma o cale greşită. ~ pe urmele cuiva a avea comportarea cuiva, reluându-i apucăturile. 2. tranz. 1) A trece cu pasul; a păşi. ~ o groapă. ♢ A nu-i (mai) călca pragul cuiva a nu (mai) veni pe la cineva. 2) pop. (despre persoane) A veni pentru o vizită scurtă. 3) A strivi, apăsând cu picioarele. ♢ ~ (pe cineva sau ceva) în picioare a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera. ~ (pe cineva) pe coadă a provoca supărarea cuiva. 4) (pământ, terenuri, iarbă etc.) A bătători cu picioarele. 5) pop. (despre bărbătuşii păsărilor) A face să procreeze; a fecunda. 6) rar (ţări, regiuni, drumuri etc.) A parcurge de la un capăt la altul; a străbate; a traversa. 7) (teritorii) A încălca, prădând şi pustiind. 8) fig. (dispoziţii legale) A neglija, comiţând o abatere; a nu respecta; a încălca. 9) (obiecte de îmbrăcăminte, albituri etc.) A netezi cu fierul de călcat. /<lat. calcare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÁLC//E1 f. : ~ea calului plantă erbacee perenă, toxică, având tulpină ramificată la bază, flori mari galbene şi frunze groase lucitoare, care creşte prin bălţi şi locuri umede. /<lat. calx, calcis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÁLCE2 f. 1) Var nestins. 2) Material refractar obţinut prin calcinarea calcarului. /<lat. calx, calcis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
călcá (cálc, călcát), vb. – 1. A pune piciorul pe jos, a păşi. – 2. A zdrobi, a strivi cu picioarele. – 3. A nu respecta, a nesocoti. – 4. A ataca, a viola domiciliul. – 5. A vizita pe neaşteptate, a lua prin surprindere. – 6. A netezi rufăria, îmbrăcămintea etc. cu fierul de călcat. – 7. La păsări, a fecunda bărbătuşul femela. – 8. La animale de tracţiune, a-şi lovi picioarele, a şi le răni, datorită faptului că au fost legate prea strîns. – 9. A rostui, a abate dinţii de ferăstrău. – 10. A supune un bolnav unui anume masaj propriu medicinei populare, făcîndu-l să fie călcat de un urs domesticit. – Mr., megl. calcu. Lat. calcāre (Puşcariu 254; REW 1491; Candrea-Dens., 217; DAR; Iordan, BF, VI, 150); cf. it. calcare, prov., sp., port. calcar, v. fr. chaucier, fr. cocher „a călca (păsările)”. Sensurile sînt în general cele din sp. pisar; în plus, sensul 2 coincide perfect cu cel al vb. rom. a pisa. Pentru 7, cf. fr. cocher, sp. pisar. Cihac, I, 35, afirma că a călca şi a încurca „a încîlci” sînt în mod fundamental identice, pornind pentru aceasta de la o interpretare destul de forţată a etimonului care le presupune, lat. inculcare. Der. călcat, s.n. (călcătură, urmă); călcător, s.n. (presă, teasc; pedală, de ex. cea a mesei dulgherului sau a războiului de ţesut; pilă pentru a rostui dinţii ferăstrăului); călcătoreasă, s.f. (femeie care are meseria de a călca rufe); călcătorie, s.f. (atelier de călcat rufele); călcătură, s.f. (pas, mers; urmă; nesocotire, violare, nerespectare; incursiune, invazie), care poate fi un der. intern (cf. căzătură, scurtătură, strîmbătură etc.); Puşcariu 255 şi Candrea-Dens., 220 propun totuşi, o der. de la lat. calcatura, care este de asemenea posibilă; încălca, vb. (a viola, a nu respecta); încălcător, adj. (infractor; invadator).
(Dicţionarul etimologic român)
cálce (-ce), s.f. – Gălbenele (Caltha palustris). Probabil din lat. caltha, cuvînt care apare la Plaut, şi care înseamnă „plantă cu flori galbene”, cum sînt într-adevăr gălbenelele. Pentru a explica fonetismul, ar trebui plecat de la un der. *calthea › *calţe (pentru ţe › ce, cf. arici). În general se admite că acest cuvînt calce reprezintă lat. calx, acuz. calcem (Candrea, Rom., XXXI, 273; Puşcariu 256; REW 1534; Candrea-Dens., 215; DAR); însă semantismul este mai puţin clar.
(Dicţionarul etimologic român)
a călca cu dreptul expr. a începe bine o acţiune. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
călca, calc v.t. 1. a vizita pe cineva fără a-l înştiinţa în prealabil. 2. (d. bărbaţi) a avea contact sexual cu o femeie. 3. (întl.) a da o spargere. 4. (intl. – d. poliţişti) a face o razie / o descindere etc. inopinată. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a călca popeşte expr. a fi mândru fără motiv, a-şi da aere, a avea ifose. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a-şi călca pe inimă expr. a face ceva împotriva propriei voinţe. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a o călca pe coadă expr. a se grăbi, a accelera. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a călca pe broască expr. 1. (pop., iron.) a elimina gaze intestinale. 2. (intl., înv.) a avea ghinion. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a călca pe bec expr. (d. femeile necăsătorite) a rămâne însărcinată. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a călca pe alături expr. a comite infidelităţi conjugale. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a o călca la blană expr. a accelera la maximum. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a călca în străchini expr. 1. a fi stângaci. 2. a face gafe. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a călca în noroc expr. (eufem.) a călca din neatenţie pe stradă etc. în materia fecală (de provenienţă cel mai adesea canină). (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a călca cu stângul expr. a începe prost o acţiune. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
călcá vb., ind. prez. 1 sg. calc, 3 sg. şi pl. cálcă, 1 pl. călcăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. cálce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cálce (bot.) s. f., pl. călci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cálce (chim.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CĂLCÁ vb. 1. v. păşi. 2. a fecunda. (Cocoşul ~ găina.) 3. a netezi, (Ban.) a piglui, (prin Maram.) a scăci, (Transilv. şi Maram.) a teglăzi, a teglăzui. (~ rufele.) 4. v. contraveni.
(Dicţionar de sinonime)
CĂLCÁ vb. v. asupri, colinda, cotropi, cutreiera, exploata, invada, împila, împovăra, încălca, năpădi, năpăstui, oprima, oropsi, parcurge, persecuta, prigoni, străbate, strivi, tiraniza, urgisi, vântura, zdrobi.
(Dicţionar de sinonime)
CALCE-MÁRE s. v. rostopască.
(Dicţionar de sinonime)
CALCEA-CÁLULUI s. (BOT.; Caltha palustris) (reg.) bulbuc, bulbucel, scalce, zlat, capră-nemţească.
(Dicţionar de sinonime)
CÁLCE s. v. oxid de calciu.
(Dicţionar de sinonime)
CÁLCE s. v. var.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A călca ≠ a şifona, a respecta
(Dicţionar de antonime)