MÁSĂ2, mese, s.f. 1. Mobilă formată dintr-o placă dreptunghiulară, pătrată sau rotundă, sprijinită pe unul sau mai multe picioare şi pe care se mănâncă, se scrie etc. ♢ Masă verde = a) masă2 (1), de obicei acoperită cu postav verde, la care se joacă jocuri de noroc; p. ext. joc de noroc; b) masă2 (1) în jurul căreia stau diplomaţii când duc tratative internaţionale. Masă rotundă = dezbatere liberă pe o temă dată, la care sunt chemaţi să-şi spună cuvântul specialiştii din domeniul respectiv (sau reprezentanţi ai publicului larg). Sală de mese = încăpere în care se serveşte mâncarea într-o şcoală, într-o cazarmă, la o cantină, etc. Masă caldă = un fel de tejghea metalică încălzită pe care sunt expuse şi menţinute calde preparate alimentare, în localurile de alimentaţie publică. ♢ Loc. adv. Cu (sau pe) nepusă masă = pe neaşteptate, pe nepregătite, deodată. ♢ Expr. Capul (sau fruntea) mesei = locul de cinste ocupat de unul dintre comeseni. A pune (sau a întinde, a aşterne) masa = a aranja, a pregăti şi a pune pe masă2 (1) toate cele necesare pentru a servi mâncarea. A strânge masa = a aduna de pe masă2 (1) mâncările rămase şi farfuriile, tacâmurile etc. cu care s-a mâncat. A nu avea ce pune pe masă = a nu avea cu ce trăi, a fi sărac. Pune-te (sau întinde-te) masă, scoală-te (sau ridică-te) masă = a) se spune despre cei care duc o viaţă plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care aşteaptă totul de-a gata; b) se spune când eşti obligat să serveşti mereu de mâncare. A întinde masă mare sau a ţine masă întinsă = a primi invitaţi mulţi, a oferi ospeţe, banchete; p. ext. a se ţine de petreceri. A pune (pe cineva) la masă cu tine = a trata (pe cineva) ca pe un prieten apropiat. ♦ (Cu sens colectiv) Persoanele care stau în jurul aceleiaşi mese2 (1) şi mănâncă; mesenii. 2. Ceea ce se mănâncă; mâncare, bucate; p. ext. prânz, cină; ospăţ, banchet. ♢ Înainte de masă = a) în partea zilei care precedă prânzul; b) în fiecare dimineaţă. După masă = a) în partea zilei care urmează după prânz; după-amiază; b) în fiecare după-amiază. ♢ Expr. A lua masa sau a sta (ori a şedea) la masă = a mânca de prânz sau de cină. A avea casă şi masă = a avea ce-i trebuie pentru a trăi. A-i fi (cuiva) casa casă şi masa masă = a duce o viaţă ordonată, fără necazuri. 3. Nume dat mai multor obiecte sau părţi de obiecte care seamană cu o masă2 (1) şi se folosesc în diverse scopuri practice. ♢ Masă de operaţie = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul intervenţiei chirurgicale. 4. Compus: (Bot.) masa-raiului = plantă erbacee cu flori roz-purpurii (Sedum carpaticum). – Lat. mensa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÉSĂ, mese, s.f. (La catolici şi luterani) Liturghie. – Din it. messa, fr. messe, germ. Messe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÉŞĂ, meşe, s.f. 1. Şuviţă de păr (de altă culoare sau nuanţă decât restul părului); şuviţă falsă de păr ataşată la părul natural (pentru a-l îmbogăţi şi a-l înfrumuseţa). 2. Bucată de tifon sau de vată care se introduce într-o rană pentru a o drena, pentru oprirea unei hemoragii, pentru cicatrizare etc. – Din fr. mèche.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÁS//Ă1 mése f. 1) Mobilă formată dintr-o placă orizontală, pusă pe un suport sau pe picioare, având diverse întrebuinţări (în special pentru a se servi pe ea mâncarea). ~ de scris. ~ de lucru. ♢ ~ verde a) masă pentru jocuri de noroc; b) masă la care se duc tratative diplomatice. ~ rotundă dezbatere liberă între specialişti pe o temă dată. ~ întinsă masă plină de bucate, pregătită pentru oaspeţi. Capul mesei loc de cinste rezervat unei persoane în semn de stimă deosebită. A strânge ~a a face curat pe masă după mâncare. 2) Mâncarea servită; bucate. 3) Mâncarea de la amiază (constând, de obicei, din mai multe feluri); prânz. ♢ Înainte de ~ în partea zilei care precedă prânzul. După ~ în partea zilei care urmează după prânz. 4) Proces de alimentare. ♢ A se aşeza la ~ a începe mâncarea. A sta la ~, a lua ~a a mânca. 5) Obiecte sau părţi de obiecte care seamănă cu această mobilă, având diverse întrebuinţări. [G.-D. mesei] /<lat. mensa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÉS//Ă ~e f. rel. 1) Liturghie la catolici. 2) Compoziţie muzicală religioasă care se cântă în bisericile romano-catolice la liturghie. /<it. messa, fr. messe, germ. Messe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÉŞ//Ă ~e f. 1) Şuviţă de păr. 2) Fâşie de tifon sau de vată, care drenează o rană; dren. 3) Adaos de păr la cel natural pentru a-l îmbogăţi. [G.-D. meşei] /<fr. meche
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
másă (mése), s.f. 1. Mobilă, pe care se mănîncă. – 2. Mîncare. – 3. Bancă, tarabă. – Mr. measă, megl. męsă. Lat. mensa (Puşcariu 1040; Candrea-Dens., 1066; REW 5497), cf. fr. moise, sp., port. mesa. – Der. măsar, s.m. (Trans., dulgher, tîmplar), cu suf. -ar; măsaniu (var. Trans. de S., măsai), s.n. (Banat, faţă de masă), care pare der. intern de la masă (după Puşcariu 1043, din lat. *mensalium; după Candrea, din bg. mesal); măsariţă, s.f. (Trans., faţă de masă), de la măsar cu suf. -iţă (după Puşcariu 1043 şi Tiktin, din lat. mensalis); mescioară, s.f. (măsuţă); mesi, vb. (a chefui, a benchetui); mesean, s.m. (invitat la masă); meselnic, s.m. (Olt., mesean); comesean, s.m. (invitat la masă). – Din rom. provine bg. masa (Capidan, Raporturile, 225), tc. masa (Miklosich, Slaw Elem. in Türk., 14; Meyer, Türk. St., I, 46).
(Dicţionarul etimologic român)
MÉSĂ s.f. 1. Liturghie, la catolici. 2. Compoziţie polifonică religioasă, care se cântă cu sau fără acompaniament instrumental în bisericile romano-catolice în cadrul liturghiei; misă. [< it. messa, cf. germ. Messe, fr. messe < lat. bis. missa].
(Dicţionar de neologisme)
MÉŞĂ s.f. 1. Şuviţă de păr. ♦ Adaos de păr care completează şi îmbogăţeşte părul actorului sau actriţei atunci când e nevoie. 2. Fâşie de tifon introdusă într-o rană pentru a drena puroiul. [< fr. mèche].
(Dicţionar de neologisme)
MÉSĂ s. f. sacrificiu al corpului şi sângelui lui Cristos, conceput de teologia catolică şi ortodoxă ca reînnoit de preot în altar; liturghie. (< it. messa, fr. messe, germ. Messe)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÉŞĂ s. f. 1. şuviţă de păr. ♢ adaos de păr care completează şi îmbogăţeşte părul actorului sau al actriţei atunci când e nevoie. 2. fâşie de tifon introdusă într-o rană adâncă pentru drenaj. (< fr. mèche)
(Marele dicţionar de neologisme)
cântă la altă masă expr. pleacă de-aici! (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a cădea mesa expr. a ajunge într-o situaţie neplăcută, a intra într-un bucluc. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
mása-ráiului (bot.) s. f., g.-d. art. mései-ráiului
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dúpă-másă s. f., art. dúpă-mása, g.-d. art. dúpă-mései; pl. dúpă-mése, art. dúpă-mésele
(Dicţionar ortografic al limbii române)
másă (mobilă, prânz sau cină) s. f., g.-d. art. mései; pl. mése
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dúpă-másă adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mésă (religie) s. f., g.-d. art. mései; pl. mése
(Dicţionar ortografic al limbii române)
méşă s. f., art. méşa, g.-d. art. méşei; pl. méşe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MASA-RÁIULUI s. v. dragoste.
(Dicţionar de sinonime)
MÁSĂ s. 1. mâncare, (înv. şi pop.) ospăţ, (pop.) bucate (pl.). (Haideţi la ~!) 2. v. hrană. 3. v. banchet. 4. v. tarabă. 5. (TEHN.) (reg.) blană, faţă. (~ dulgherului.) 6. (TEHN.) (reg.) strat. (~ la teascul morii.)
(Dicţionar de sinonime)
MÁSĂ s. v. car, faţă de masă, fund, gresie, perinoc, platou, podiş.
(Dicţionar de sinonime)
MASA PIÉTRELOR s. v. fruntar.
(Dicţionar de sinonime)
MÉSĂ s. v. misă.
(Dicţionar de sinonime)
MÉSĂ s. v. liturghie.
(Dicţionar de sinonime)
MÉŞĂ s. (livr.) postişă. (O ~ de păr.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÉSĂ, mese, s.f. (La catolici şi luterani) Liturghie. – Din it. messa, fr. messe, germ. Messe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÁS//Ă1 mése f. 1) Mobilă formată dintr-o placă orizontală, pusă pe un suport sau pe picioare, având diverse întrebuinţări (în special pentru a se servi pe ea mâncarea). ~ de scris. ~ de lucru. ♢ ~ verde a) masă pentru jocuri de noroc; b) masă la care se duc tratative diplomatice. ~ rotundă dezbatere liberă între specialişti pe o temă dată. ~ întinsă masă plină de bucate, pregătită pentru oaspeţi. Capul mesei loc de cinste rezervat unei persoane în semn de stimă deosebită. A strânge ~a a face curat pe masă după mâncare. 2) Mâncarea servită; bucate. 3) Mâncarea de la amiază (constând, de obicei, din mai multe feluri); prânz. ♢ Înainte de ~ în partea zilei care precedă prânzul. După ~ în partea zilei care urmează după prânz. 4) Proces de alimentare. ♢ A se aşeza la ~ a începe mâncarea. A sta la ~, a lua ~a a mânca. 5) Obiecte sau părţi de obiecte care seamănă cu această mobilă, având diverse întrebuinţări. [G.-D. mesei] /<lat. mensa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÉS//Ă ~e f. rel. 1) Liturghie la catolici. 2) Compoziţie muzicală religioasă care se cântă în bisericile romano-catolice la liturghie. /<it. messa, fr. messe, germ. Messe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÉŞ//Ă ~e f. 1) Şuviţă de păr. 2) Fâşie de tifon sau de vată, care drenează o rană; dren. 3) Adaos de păr la cel natural pentru a-l îmbogăţi. [G.-D. meşei] /<fr. meche
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
másă (mése), s.f. 1. Mobilă, pe care se mănîncă. – 2. Mîncare. – 3. Bancă, tarabă. – Mr. measă, megl. męsă. Lat. mensa (Puşcariu 1040; Candrea-Dens., 1066; REW 5497), cf. fr. moise, sp., port. mesa. – Der. măsar, s.m. (Trans., dulgher, tîmplar), cu suf. -ar; măsaniu (var. Trans. de S., măsai), s.n. (Banat, faţă de masă), care pare der. intern de la masă (după Puşcariu 1043, din lat. *mensalium; după Candrea, din bg. mesal); măsariţă, s.f. (Trans., faţă de masă), de la măsar cu suf. -iţă (după Puşcariu 1043 şi Tiktin, din lat. mensalis); mescioară, s.f. (măsuţă); mesi, vb. (a chefui, a benchetui); mesean, s.m. (invitat la masă); meselnic, s.m. (Olt., mesean); comesean, s.m. (invitat la masă). – Din rom. provine bg. masa (Capidan, Raporturile, 225), tc. masa (Miklosich, Slaw Elem. in Türk., 14; Meyer, Türk. St., I, 46).
(Dicţionarul etimologic român)
MÉSĂ s.f. 1. Liturghie, la catolici. 2. Compoziţie polifonică religioasă, care se cântă cu sau fără acompaniament instrumental în bisericile romano-catolice în cadrul liturghiei; misă. [< it. messa, cf. germ. Messe, fr. messe < lat. bis. missa].
(Dicţionar de neologisme)
MÉŞĂ s.f. 1. Şuviţă de păr. ♦ Adaos de păr care completează şi îmbogăţeşte părul actorului sau actriţei atunci când e nevoie. 2. Fâşie de tifon introdusă într-o rană pentru a drena puroiul. [< fr. mèche].
(Dicţionar de neologisme)
MÉSĂ s. f. sacrificiu al corpului şi sângelui lui Cristos, conceput de teologia catolică şi ortodoxă ca reînnoit de preot în altar; liturghie. (< it. messa, fr. messe, germ. Messe)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÉŞĂ s. f. 1. şuviţă de păr. ♢ adaos de păr care completează şi îmbogăţeşte părul actorului sau al actriţei atunci când e nevoie. 2. fâşie de tifon introdusă într-o rană adâncă pentru drenaj. (< fr. mèche)
(Marele dicţionar de neologisme)
cântă la altă masă expr. pleacă de-aici! (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a cădea mesa expr. a ajunge într-o situaţie neplăcută, a intra într-un bucluc. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
mása-ráiului (bot.) s. f., g.-d. art. mései-ráiului
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dúpă-másă s. f., art. dúpă-mása, g.-d. art. dúpă-mései; pl. dúpă-mése, art. dúpă-mésele
(Dicţionar ortografic al limbii române)
másă (mobilă, prânz sau cină) s. f., g.-d. art. mései; pl. mése
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dúpă-másă adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mésă (religie) s. f., g.-d. art. mései; pl. mése
(Dicţionar ortografic al limbii române)
méşă s. f., art. méşa, g.-d. art. méşei; pl. méşe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MASA-RÁIULUI s. v. dragoste.
(Dicţionar de sinonime)
MÁSĂ s. 1. mâncare, (înv. şi pop.) ospăţ, (pop.) bucate (pl.). (Haideţi la ~!) 2. v. hrană. 3. v. banchet. 4. v. tarabă. 5. (TEHN.) (reg.) blană, faţă. (~ dulgherului.) 6. (TEHN.) (reg.) strat. (~ la teascul morii.)
(Dicţionar de sinonime)
MÁSĂ s. v. car, faţă de masă, fund, gresie, perinoc, platou, podiş.
(Dicţionar de sinonime)
MASA PIÉTRELOR s. v. fruntar.
(Dicţionar de sinonime)
MÉSĂ s. v. misă.
(Dicţionar de sinonime)
MÉSĂ s. v. liturghie.
(Dicţionar de sinonime)
MÉŞĂ s. (livr.) postişă. (O ~ de păr.)
(Dicţionar de sinonime)