IEŞÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spaţiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ♢ Expr. A ieşi afară = a defeca (2). A-i ieşi (cuiva) înainte sau a ieşi în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ♢ Expr. A ieşi în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieşi (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a creşte. ♦ A se naşte din..., a-şi trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziţie, o situaţie, o stare; a se desprinde, a se elibera. ♢ Expr. A-şi ieşi din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din ţâţâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuşi (într-un anumit fel). A ieşit primul. ♢ Loc. vb. A ieşi biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ♢ Expr. A-i ieşi (cuiva ceva) după plac = a-i reuşi (ceva cuiva) aşa cum a dorit. Cum o ieşi, (numai) să iasă, exprimă indiferenţa sau resemnarea faţă de un rezultat (nefavorabil) aşteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieşit ofiţer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activităţi etc.; a obţine un câştig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
IEŞÍRE, ieşiri, s.f. I.1. Acţiunea de a ieşi şi rezultatul ei. ♢ Registru de intrare şi ieşire = registru în care se înscriu hârtiile oficiale sosite sau expediate (într-o întreprindere sau instituţie). ♢ Expr. Ieşire la lumină = apariţie, publicare a unei scrieri. ♦ Anulare, ştergere dintr-o evidenţă (spre a trece în alta). ♢ Fig. Soluţie aplicată pentru a scăpa dintr-o situaţie grea. 2. Atac, năvală (din interiorul unei fortificaţii etc. spre inamic). ♦ Fig. Manifestare necontrolată, violentă (prin vorbe) faţă de cineva sau ceva; critică violentă (şi nedreaptă). II. (Concr.) 1. Loc (amenajat) prin care se iese dintr-o încăpere, dintr-o curte etc. 2. Parte a unei reţele electrice, a unui element de automatizare a unui sistem de transmisiune etc. pe unde sunt transferate, spre exterior, puterea sau semnalul, pe unde se leagă cu un circuit exterior etc. 3. (Electron.) Punct al unui sistem sau aparat prin care un semnal este transferat spre exterior; output (1). 4. (Inform.) Transferul informaţiei din memoria calculatorului spre exterior; output (2). – V. ieşi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A IEŞÍ ies intranz. 1) (în opoziţie cu a intra) A trece din interior în exterior; a pleca afară; a părăsi un spaţiu sau un mediu (închis). ~ din clădire. ~ din pădure. Ies la plimbare. ♢ ~ cuiva înainte a întâmpina pe cineva. 2) A ajunge undeva. ~ la marginea şoselei. ~ primul la finiş. ♢ ~ la liman v. LIMAN. 3) A-şi face apariţia; a se lăsa văzut; a deveni vizibil. Soarele ieşi de după nori. ♢ ~ la lumină (sau la iveală) a deveni cunoscut. ~ la suprafaţă a) a deveni vizibil; a apărea; b) a deveni cunoscut. ~ de sub tipar a fi editat; a apărea pe calea tiparului. A nu-i ~ din cap (ceva) a fi urmărit în permanenţă (de un gând, de o idee); a fi obsedat. A-i ~ vorbe rele (cuiva) a fi vorbit de rău. 4) A trece de anumite limite. Apa a ieşit din maluri. Aluatul a ieşit din formă. 5) A-şi face apariţia prin creştere. Grâul iese. Copilului i-au iesit dintii. 6) A se trage dintr-un neam oarecare; a fi de o anumită origine; a-şi avea obârşia; a proveni; a coborî; a deriva. ~ dintr-o familie de ţărani. ♢ ~ din comun a fi neobişnuit. 7) A înceta de a mai fi într-o stare, poziţie sau funcţie. ~ din directorie. ~ din criză. ♢ A-şi ~ din sărite (sau din fire, din răbdări, din ţâţâni) a-şi pierde calmul; a se enerva. ~ din joc a) a înceta să mai participe la un joc; b) a nu mai fi părtaş la o acţiune. ~ basma curată a scăpa cu bine dintr-o situaţie dificilă. A-şi ~ din minţi a) a-şi pierde calmul; b) a înnebuni. 8) A rezulta în urma unui efort; a da rezultatul scontat. Scenariul îi iese. ♢ A-i ~ cuiva ceva după plac a-i reuşi cuiva ceva. Cum va ieşi cum va fi. ~ din mâna cuiva a fi realizat de cineva. A-i ~ pe nas v. NAS. 9) (despre calcule, probleme etc.) A fi rezolvat corect; a da rezultatul cerut. 10) A-şi pierde culoarea iniţială (la spălat, la soare); a se decolora; a se şterge; a se spălăci. Rochia a ieşit în apă. /<lat. exire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
IEŞÍR//E ~i f. 1) Loc special pe unde se iese (dintr-o clădire, localitate etc.). 2) Data înregistrării hârtiilor oficiale expediate de undeva (dintr-o instituţie, întreprindere etc.). 3) Rezolvare a unei dificultăţi; soluţie pentru a scăpa dintr-o încurcătură. 4) fam. Activitate distractivă. ~ în natură. 5) Atac verbal (faţă de cineva); manifestare verbală violentă. 6) Bornă terminală a unei reţele electrice sau a unui sistem de transmisie. [G.-D. ieşirii] /v. a ieşi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ieşí (iés, ieşít), vb. – 1. A părăsi un loc plecînd afară. – 2. A pleca de acasă, a se duce. – 3. A părăsi o poziţie, o situaţie dificilă. – 4. A se elibera, a scăpa. – 5. A se distinge, a se evidenţia. – 6. A defeca. – 7. A apărea, a se ivi, a se manifesta. – 8. A se naşte, a răsări, a creşte. – 9. A proveni, a rezulta. – 10. A se publica, a se face cunoscut. – 11. A părăsi, a abandona, a pune capăt. – 12. A avea o izbucnire neaşteptată. – 13. A întrece măsura, a depăşi limitele. – 14. (Despre pete) A se şterge, a dispărea. – 15. A ajunge la un rezultat, a obţine, a cîştiga ceva. – 16. A se întîmpla, a avea loc, a se produce. – 17. A manifesta anumite calităţi. – 18. A juca la un joc de cărţi cînd vine rîndul cuiva. – 19. A interveni cu o declaraţie. – 20. La unele jocuri, a cîştiga. – Var. (înv.) eşi. Mr. es, işii, işită; megl. ies. Lat. exῑre (Diez, I, 164; Puşcariu 770; Candrea-Dens., 815; REW 3018; DAR), cf. it. escire (calabr. ssi, escere), prov., v. fr. eissir, cat., v. sp. exir. – Der. ieşire, s.f. (acţiunea de a ieşi şi rezultatul ei; încetare; părăsire; rezultat); ieşitură, s.f. (parte ieşită în afară, proeminenţă); ieşitoare, s.f. (înv., ieşire, poartă; privată).
(Dicţionarul etimologic român)
ieşí vb. (sil. ie-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iásă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ieşíre s. f. (sil. ie-), g.-d. art. ieşírii; pl. ieşíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
IEŞI interj. afară!, marş!, pleacă!
(Dicţionar de sinonime)
IEŞÍ vb. 1. a merge, (înv. şi pop.) a purcede. (Să ~ puţin în grădină.) 2. a se elibera, a se libera, a scăpa. (A ~ din închisoare.) 3. a ajunge, a da. (Drumul ~ în sat.) 4. v. germina. 5. v. apărea. 6. a-i apărea, a-i da. (Copacului îi ~ frunzele.) 7. v. ţâşni. 8. a se naşte, a proveni. (Ce ~ din pisică şoareci mănâncă.) 9. v. defeca. 10. v. urina. 11. a ajunge, a deveni. (A ~ doctor.) 12. v. apărea. 13. v. decolora. 14. a se isprăvi, a se sfârşi, a se termina. (Cum o ~, să iasă.)
(Dicţionar de sinonime)
IEŞÍRE s. 1. eliberare, liberare, scăpare. (După ~ lui din închisoare.) 2. v. defecare. 3. decolorare, spălăcire. (~ unui material textil.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A ieşi ≠ a intra, a vârî
(Dicţionar de antonime)
Ieşire ≠ intrare
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
IEŞÍRE, ieşiri, s.f. I.1. Acţiunea de a ieşi şi rezultatul ei. ♢ Registru de intrare şi ieşire = registru în care se înscriu hârtiile oficiale sosite sau expediate (într-o întreprindere sau instituţie). ♢ Expr. Ieşire la lumină = apariţie, publicare a unei scrieri. ♦ Anulare, ştergere dintr-o evidenţă (spre a trece în alta). ♢ Fig. Soluţie aplicată pentru a scăpa dintr-o situaţie grea. 2. Atac, năvală (din interiorul unei fortificaţii etc. spre inamic). ♦ Fig. Manifestare necontrolată, violentă (prin vorbe) faţă de cineva sau ceva; critică violentă (şi nedreaptă). II. (Concr.) 1. Loc (amenajat) prin care se iese dintr-o încăpere, dintr-o curte etc. 2. Parte a unei reţele electrice, a unui element de automatizare a unui sistem de transmisiune etc. pe unde sunt transferate, spre exterior, puterea sau semnalul, pe unde se leagă cu un circuit exterior etc. 3. (Electron.) Punct al unui sistem sau aparat prin care un semnal este transferat spre exterior; output (1). 4. (Inform.) Transferul informaţiei din memoria calculatorului spre exterior; output (2). – V. ieşi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
IEŞÍR//E ~i f. 1) Loc special pe unde se iese (dintr-o clădire, localitate etc.). 2) Data înregistrării hârtiilor oficiale expediate de undeva (dintr-o instituţie, întreprindere etc.). 3) Rezolvare a unei dificultăţi; soluţie pentru a scăpa dintr-o încurcătură. 4) fam. Activitate distractivă. ~ în natură. 5) Atac verbal (faţă de cineva); manifestare verbală violentă. 6) Bornă terminală a unei reţele electrice sau a unui sistem de transmisie. [G.-D. ieşirii] /v. a ieşi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ieşí (iés, ieşít), vb. – 1. A părăsi un loc plecînd afară. – 2. A pleca de acasă, a se duce. – 3. A părăsi o poziţie, o situaţie dificilă. – 4. A se elibera, a scăpa. – 5. A se distinge, a se evidenţia. – 6. A defeca. – 7. A apărea, a se ivi, a se manifesta. – 8. A se naşte, a răsări, a creşte. – 9. A proveni, a rezulta. – 10. A se publica, a se face cunoscut. – 11. A părăsi, a abandona, a pune capăt. – 12. A avea o izbucnire neaşteptată. – 13. A întrece măsura, a depăşi limitele. – 14. (Despre pete) A se şterge, a dispărea. – 15. A ajunge la un rezultat, a obţine, a cîştiga ceva. – 16. A se întîmpla, a avea loc, a se produce. – 17. A manifesta anumite calităţi. – 18. A juca la un joc de cărţi cînd vine rîndul cuiva. – 19. A interveni cu o declaraţie. – 20. La unele jocuri, a cîştiga. – Var. (înv.) eşi. Mr. es, işii, işită; megl. ies. Lat. exῑre (Diez, I, 164; Puşcariu 770; Candrea-Dens., 815; REW 3018; DAR), cf. it. escire (calabr. ssi, escere), prov., v. fr. eissir, cat., v. sp. exir. – Der. ieşire, s.f. (acţiunea de a ieşi şi rezultatul ei; încetare; părăsire; rezultat); ieşitură, s.f. (parte ieşită în afară, proeminenţă); ieşitoare, s.f. (înv., ieşire, poartă; privată).
(Dicţionarul etimologic român)
ieşí vb. (sil. ie-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iásă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ieşíre s. f. (sil. ie-), g.-d. art. ieşírii; pl. ieşíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
IEŞI interj. afară!, marş!, pleacă!
(Dicţionar de sinonime)
IEŞÍ vb. 1. a merge, (înv. şi pop.) a purcede. (Să ~ puţin în grădină.) 2. a se elibera, a se libera, a scăpa. (A ~ din închisoare.) 3. a ajunge, a da. (Drumul ~ în sat.) 4. v. germina. 5. v. apărea. 6. a-i apărea, a-i da. (Copacului îi ~ frunzele.) 7. v. ţâşni. 8. a se naşte, a proveni. (Ce ~ din pisică şoareci mănâncă.) 9. v. defeca. 10. v. urina. 11. a ajunge, a deveni. (A ~ doctor.) 12. v. apărea. 13. v. decolora. 14. a se isprăvi, a se sfârşi, a se termina. (Cum o ~, să iasă.)
(Dicţionar de sinonime)
IEŞÍRE s. 1. eliberare, liberare, scăpare. (După ~ lui din închisoare.) 2. v. defecare. 3. decolorare, spălăcire. (~ unui material textil.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A ieşi ≠ a intra, a vârî
(Dicţionar de antonime)
Ieşire ≠ intrare
(Dicţionar de antonime)