CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. şi tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roşii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiţiei legate de sărbătoarea Paştilor. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a format, pentru a ieşi din el. ♦ Tranz. A lovi uşor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicţie. 4. Refl. recipr. Fig.(Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. č u k n a, ucr. k o k n u t i.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CIOCNÍRE, ciocniri, s.f. Acţiunea de a (se) ciocni. 1. Lovire (însoţită de zgomot) între două obiecte tari; ciocnitură. 2. Fig. Luptă între interese sau idei diferite. 3. Fig. Bătălie, luptă între două armate sau două grupuri adverse de oameni. – V. ciocni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A CIOCN//Í ~ésc tranz. 1) (obiecte) A lovi uşor, producând zgomot; a izbi uşor. ♢ ~ paharele a atinge uşor paharele, închinându-le în sănătatea sau în cinstea cuiva. 2) (obiecte fragile) A face să crape, să plesnească. 3) A face să se ciocnească. /cf. bulg. ţukna, ucr. koknuti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE CIOCN//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte tari, vehicule etc.) A se lovi, venind din direcţii opuse; a se tampona. 2) fig. (despre interese, idei etc.) A fi în contradicţie; a se bate cap în cap; a se contrazice. 3) fig. A intra în conflict. Armatele s-au ciocnit. /cf. bulg. ţukna, ucr. koknuti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ciocní (ciocnésc, ciocnít), vb. – 1. A bate, a izbi. – 2. A bate în uşă. – 3. A închina, a lovi uşor paharele înainte de a bea. – 4. A tăbărî, a năvăli, a se repezi. – 5. A rezista, a se opune. – Mr. ciucăes, megl. ciucnes. Formaţie spontană, plecîndu-se de la cioc „zgomot produs de o izbitură”, care prezintă un paralelism perfect cu ciocăni. Se consideră, totuşi (Cihac, II, 55; DAR; Candrea), că trebuie să provină din vreo formă sl. ca rus. čoknuti, bg. čeknuvam; ceea ce nu pare posibil, dacă se ia în consideraţie aceeaşi posibilitate expresivă, aplicată identic boc(ă)ni şi poc(ă)ni. Der. ciocnaş, s.m. (miner care munceşte într-o salină), cf. ciocănaş, probabil prin contaminare cu ocnaş; ciocneală s.f. (izbitură); ciocnet, s.f. (izbitură); ciocnitură, s.f. (izbitură).
(Dicţionarul etimologic român)
a avea o ciocnire la borcan expr. a avea o întâlnire amoroasă (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
ciocní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ciocneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ciocníre s. f., g.-d. art. ciocnírii; pl. ciocníri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CIOCNÍ vb. 1. a se izbi, a se lovi, a se tampona, (rar) a se întreciocni. (S-au ~ două tramvaie.) 2. v. ciobi. 3. v. sparge. 4. a închina. (~ paharul în sănătatea lui.)
(Dicţionar de sinonime)
CIOCNÍ vb. v. contrazice, încăiera, înfrunta, opune.
(Dicţionar de sinonime)
CIOCNÍRE s. 1. izbire, lovire, tamponare, (livr.) coliziune, impact, (rar) întreciocnire. (~ a unor maşini.) 2. v. ciobire. 3. v. spargere.
(Dicţionar de sinonime)
CIOCNÍRE s. v. animozitate, bătălie, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încăierare, în-fruntare, litigiu, luptă, neînţelegere, vrajbă, zâzanie.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CIOCNÍRE, ciocniri, s.f. Acţiunea de a (se) ciocni. 1. Lovire (însoţită de zgomot) între două obiecte tari; ciocnitură. 2. Fig. Luptă între interese sau idei diferite. 3. Fig. Bătălie, luptă între două armate sau două grupuri adverse de oameni. – V. ciocni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE CIOCN//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte tari, vehicule etc.) A se lovi, venind din direcţii opuse; a se tampona. 2) fig. (despre interese, idei etc.) A fi în contradicţie; a se bate cap în cap; a se contrazice. 3) fig. A intra în conflict. Armatele s-au ciocnit. /cf. bulg. ţukna, ucr. koknuti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ciocní (ciocnésc, ciocnít), vb. – 1. A bate, a izbi. – 2. A bate în uşă. – 3. A închina, a lovi uşor paharele înainte de a bea. – 4. A tăbărî, a năvăli, a se repezi. – 5. A rezista, a se opune. – Mr. ciucăes, megl. ciucnes. Formaţie spontană, plecîndu-se de la cioc „zgomot produs de o izbitură”, care prezintă un paralelism perfect cu ciocăni. Se consideră, totuşi (Cihac, II, 55; DAR; Candrea), că trebuie să provină din vreo formă sl. ca rus. čoknuti, bg. čeknuvam; ceea ce nu pare posibil, dacă se ia în consideraţie aceeaşi posibilitate expresivă, aplicată identic boc(ă)ni şi poc(ă)ni. Der. ciocnaş, s.m. (miner care munceşte într-o salină), cf. ciocănaş, probabil prin contaminare cu ocnaş; ciocneală s.f. (izbitură); ciocnet, s.f. (izbitură); ciocnitură, s.f. (izbitură).
(Dicţionarul etimologic român)
a avea o ciocnire la borcan expr. a avea o întâlnire amoroasă (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
ciocní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ciocneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ciocníre s. f., g.-d. art. ciocnírii; pl. ciocníri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CIOCNÍ vb. 1. a se izbi, a se lovi, a se tampona, (rar) a se întreciocni. (S-au ~ două tramvaie.) 2. v. ciobi. 3. v. sparge. 4. a închina. (~ paharul în sănătatea lui.)
(Dicţionar de sinonime)
CIOCNÍ vb. v. contrazice, încăiera, înfrunta, opune.
(Dicţionar de sinonime)
CIOCNÍRE s. 1. izbire, lovire, tamponare, (livr.) coliziune, impact, (rar) întreciocnire. (~ a unor maşini.) 2. v. ciobire. 3. v. spargere.
(Dicţionar de sinonime)
CIOCNÍRE s. v. animozitate, bătălie, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încăierare, în-fruntare, litigiu, luptă, neînţelegere, vrajbă, zâzanie.
(Dicţionar de sinonime)