apuca dex - definiţie, sinonime, conjugare
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înşfăca, a înhăţa (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-şi însuşi ceva la repezeală. ♢ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (Care) pe unde nimereşte. Pe apucate = în mod superficial, când şi când, în grabă. 2. Refl. A se prinde, a se agăţa, a se ţine (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufleteşti) A-l cuprinde; a-l copleşi. ♢ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ţine? = n-ai de gând să mai isprăveşti odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulţumire) când cineva comite (pe neaşteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi pe cineva sau ceva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaşte pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiţie; a moşteni un obicei, o deprindere etc. Aşa a apucat. 3. Tranz. şi refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. şi intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcţie. – Lat. aucupare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A APUCÁ apúc 1. tranz. 1) A lua (cu mâna, cu dinţii etc.) ţinând. ~ de mânecă. ~ o creangă.~ de gât (pe cineva) a sili pe cineva să facă ceva. 2) (lucruri, obiecte etc. aflate la îndemână) A lua la repezeală. 3) fig. (despre stări fizice sau sufleteşti) A pune stăpânire; a cuprinde. ♢ Ce te-a apucat? ce ţi-a trăsnit prin cap? 4) (persoane sau vehicule gata de plecare) A găsi în ultimul moment; a prinde. 5) A ajunge să trăiască. ~ vremuri grele. 2. intranz. 1) A primi ceva (un obiect, o deprindere etc.) prin tradiţie. Aşa am apucat de la părinţi. 2) A lua direcţia; a face; a se îndrepta. ♢ Care pe unde apucă care unde nimereşte. /<lat. aucupare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE APUCÁ mă apúc intranz. 1) (despre fiinţe) A se prinde strâns (de ceva sau de cineva); a se agăţa. ♢ ~ de capul cuiva a supune unui control sever; a ţine din scurt pe cineva. ~ la rămăşag a încheia un pariu; a paria. 2) A fi pe punctul de a face ceva. ~ de citit. /<lat. aucupare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

apucá (apúc, apucát), vb. – 1. A lua, a prinde. – 2. A înşfăca, a înhăţa. – 3. A mînca precum un nesătul, a înfuleca. – 4. A surprinde, a lua prin surprindere. – 5. a (se) strînge. – 6. A ocupa ceva, a pune mîna pe ceva. – 7. A ajunge la timp pentru a lua ceva, pentru a prinde pe cineva. – 8. A cunoaşte prin proprie experienţă, a fi experimentat ceva. – 9. A avea timp suficient pentru ceva, a avea ocazia, a putea. – 10. A vinde la un anume preţ. – 11. A începe, a iniţia ceva. – 12. A fi pe punctul de a face ceva. – 13. A se îndrepta, a o lua într-o direcţie. – 14. a-şi lua angajamentul, a se obliga. – Mr. apuc. Lat. occŭpāre. Aproape toate sensurile rom. apar încă din lat. clasică. În privinţa fonetismului, trebuie să se presupună, în primul rînd, o confuzie a pref. oc- şi ac-, care pare normală în limbajul pop. (cf. rom. pop. m-am acupat, în loc de m-am ocupat; port. din Puerto Santo acupada „însărcinată”, RPF, III, 122), şi care este probabil anterioară rom., căci apare şi în calabr. accupari „serrare, stringere” şi „ombreggiare” (explicat de Rohlfs prin lat. *adcupare, provenind de la un *cupus obscur). Această alteraţie pare a se explica printr-o confuzie semantică şi totodată fonetică cu aucupare, pentru a cărei atestare cf. Vicenzo Ussani, Bull. Du Cange, I, 1924, p. 24-5. Ulterior trebuie să se fi produs în rom. o metateză, poate în urma influenţei unui cuvînt autohton cu rădăcina *puk- şi cu sensul relativ identic (cf. gr. πύϰα „strîns”, πυϰάζω „a acoperi, a înveli”, şi alb. puth „a încinge cu forţa”, care trimite tot la un radical *puko). Totuşi, chiar fără a ne baza pe ipoteza aceasta, lat. pare suficientă pentru a explica cuvîntul rom. Etimonul occupare, propus de Cihac, I, 14, a fost respins de Meyer-Lübke, Dacor., IV, 642 şi REW 776, din raţiuni semantice pe care nu le înţelegem. Aceste raţiuni au fost repetate de V. Buescu, Survivance roumaine du latin appicare, în „Miscelánea de Filologia a memoria” de Fr. Adolfo Coelho, Lisboa, 1949, p. 148-87. Cu toate acestea, nu ni se pare atît de evident că „entre occuper et saisir, empoigner il y a á supposer une évolution difficilement admissible par un sujet parlant roumain”, fiindcă chiar în lat. occupare, regnum, timor occupat artus, indică limpede sensul de „saisir”; şi fiindcă în rom. apuca, ce înseamnă în esenţă „saisir”, are de asemenea uneori sensul lui „occuper” (cf. sensurile 4, 6 şi 12). Însuşi cuvîntul lat. capere „a prinde” depinde, cu toate antecedentele lui indoeuropene, de aceeaşi idee de „saisir” (cf. Walde 93); astfel încît este de presupus că rom. nu reprezintă un semantism recent, schimbat pe baza lat. occupare „a ocupa”, ci că păstrează sensul arhaic al lat. (oc)cupare „a lua.” După Cihac, se pare că nimeni nu s-a mai gîndit la occupare. Burlă, Studii filologice, 1880, a propus aucupare „a vîna păsări”, ipoteză acceptată de Puşcariu 103; Körting 1046; REW 776; Puşcariu, Lr., 363; Rosetti, I, 162, şi respinsă de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 şi Spitzer, Dacor., III, 645. Am arătat că această ipoteză ajunge practic să se confunde cu cea dinainte. Hasdeu 1390 pleacă de la lat. apere „a lega”, ce nu pare posibil. Spitzer, Dacor., III, 645, propune o creaţie de tip imitativ; iar Meyer-Lübke, Dacor., IV, 641-2, crede într-o identitate cu germ. packen „a ambala”. În sfîrşit, Buescu, în articolul citat, propune ca etimon un der. de la lat. pix, întemeindu-se în principal pe o anumită corespondenţă de sensuri între rom. şi port. apegar, şi pe o evoluţie semantică de la „a lipi” la „a lua”, care poate să nu pară convingătoare. V. şi alte ipoteze în această ultimă lucrare. Der. apucat, s.n. (jaf, prădare; epilepsie); apucat, s.m. (epileptic); apucate, s.f. pl. (numai în expresia pe apucate, în grabă); apucătoare, s.f. (braţul de cleşte); apucător, adj. (lacom, hrăpăreţ); apucătură, s.f. (acţiunea de a apuca; înv., jaf; manieră, gest, comportament; epilepsie). – Din rom. săs. apukán „a apuca”.
(Dicţionarul etimologic român)

a-l apuca bâţul expr. a fi agitat / surescitat (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a-l apuca damblaua / dracii / pandaliile expr. (pop.) a se înfuria foarte tare. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a-l apuca ploaia expr. (intl.) a fi surprins de poliţie în flagrant foarte delict (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

apucá vb., ind. prez. 1 sg. apúc, 3 sg. şi pl. apúcă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
APUCÁ vb. 1. v. lua. 2. v. înhăţa. 3. v. cuprinde. 4. v. agăţa. 5. v. prinde. 6. v. surprinde. 7. a se îndrepta, a o lua, a merge, a se orienta, a păşi, a pleca, a porni, (rar) a se îndruma, (pop.) a purcede, a se purta, (înv. şi reg.) a năzui, (Transilv.) a arădui. (A ~t-o pe drumul acela.) 8. v. începe. 9. a prinde, a trăi, a vedea. (Simţea că nu va mai ~ ziua de mâine.) 10. a cuprinde, a-i veni. (L-a ~ ameţeala.) 11. v. moşteni. 12. v. nimeri. 13. v. năzări.
(Dicţionar de sinonime)

APUCÁ vb. v. angaja, băga, cere, deveni, elibera, face, făgădui, intra, încadra, îndatora, însărcina, libera, obliga, pretinde, promite, salva, scăpa, scoate, tocmi, vârî.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ap apu apuc

Cuvinte se termină cu literele: ca uca puca