RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ♢ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre fiinţe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găseşte. ♢ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreţie, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleştii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alţii; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ♢ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a se răzleţi de o ceată, de o tovărăşie, a nu mai prinde un vehicul care pleacă. (Reg.) A rămâne de cineva = a supravieţui celui care trebuie să-l susţină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ♢ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărţi de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ♢ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală)= a-şi pierde mijloacele de existenţă, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situaţie; a se opri într-o anumită atitudine, a se menţine sub un anumit aspect. ♢ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de ruşine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva pierde cu totul puterea de a se stăpâni în faţa unei situaţii. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăţi considerate de una dintre părţi ca insuficientă sau greşit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înţeles sau rămânem înţeleşi, se spune ca încheiere a unei discuţii, după ce sa ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voinţa cuiva, renunţându-se la punctele de vedere ale celorlalţi. (Rar) A-i rămâne cuiva pe braţe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privinţa...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeaşi stare, a dăinui, a nu se schimba. ♢ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viaţă, a fi lăsat în viaţă. ♦ A se păstra, a se menţine în conştiinţa oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supravieţui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menţine ca un rest după consumarea părţii cu care forma un tot; a prisosi. ♢ Expr. Mult a fost, puţin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluţie decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranţa că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă ? = e sigur, nu mai e de discutat. 5.Tranz. (Reg.; în legătură cu o acţiune de întrecere, de concurenţă etc.) A lăsa pe cineva în urmă; a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf.s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RĂMÁS, (2, 3) rămasuri, s.n. 1. Faptul de a rămâne; rămânere. ♢ Expr. Rămas bun! sau bun rămas! formulă de salut adresată de o persoană care pleacă celui sau celor care rămân. A-şi lua rămas bun = a se despărţi de cineva, a pleca. De ajuns şi de rămas = din plin, din belşug. 2. (Reg.) Rămăşag. 3. (Înv.) Moştenire. – V. rămâne.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RĂMÂNEÁ vb. II v. rămâne.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A RÂMÁ râm 1. intranz. (mai ales despre porci) A răscoli pământul cu râtul, pătrunzând în adâncime. 2. tranz. fam. (persoane) A încerca să submineze, răscolind trecutul cuiva (pentru a-i găsi lucruri compromiţătoare); a scurma. ♢ ~ la inimă a chinui pe cineva un gând, o remuşcare etc. /<lat. rimare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A RĂMÂNE rămân intranz. 1) A continua să stea pe loc. ♢ Rămâi cu bine (sau sănătos), rămâneţi cu bine (sau sănătoşi) formulă de salut adresată cuiva la despărţire. A-i ~ cuiva ochii (sau inima) la ceva (sau la cineva) a-i plăcea cuiva extrem de mult ceva (sau cineva). Să rămână între noi se spune pentru a păstra în secret cele auzite. ~ pe câmpul de luptă a muri în război. A-i ~ cuiva oasele (sau ciolanele) pe undeva a muri undeva. 2) (urmat, de obicei, de complinirea în urmă) A fi depăşit într-o acţiune. ♢ ~ mai prejos a fi pus în stare de inferioritate. 3) A continua să existe; a dăinui; a stărui; a dura; a persista. ~ în memorie. 4) A ajunge într-o anumită situaţie; a se menţine într-o stare oarecare. ~ orfan. ♢ ~ repetent a nu trece în clasa următoare. ~ cu zile a scăpa cu viaţă; a supravieţui. ~ (dus) pe gânduri a se gândi îndelung. ~ de ruşine (sau de ocară) a se face de râs. ~ grea (sau îngreunată, însărcinată) a deveni gravidă; a concepe. ~ de pomină a se păstra încă multă vreme în amintire. Cum rămâne? ce hotărâm? ~ cu gura căscată a fi foarte mirat. A rămas (tot) pe a mea (a ta, a lui etc.) s-a întâmplat aşa cum am presupus eu (tu, el etc.). ~ pe mâna cuiva a ajunge în stăpânirea cuiva. ~ literă moartă a nu avea nici o valoare. 5) A constitui un rest de la ceva. A rămas timp. ♢ Mult a fost, puţin a rămas se spune ca o constatare, că ceea ce a fost mai greu s-a făcut. Nu mai ~ (nici o) îndoială este sigur. /<lat. remanere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RĂMÁ//S2 ~să (~şi, ~se) v. A RĂMÂNE ♢ ~ de capul meu (al tău, al lui etc.) rămas fără supraveghere; lăsat să acţioneze după plac. Fată ~să fată înaintată în ani şi nemăritată. /v. a rămâne
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RĂMÁS1 ~uri n. 1) v. A RĂMÂNE. ♢ ~ bun (sau bun ~) formulă de salut adresată de cel care pleacă. A-şi lua ~ bun a) a se despărţi de cineva sau de ceva; b) a saluta la despărţire pe cei care rămân. De ajuns şi de ~ din belşug; (foarte) mult. 2) reg. Întelegere între persoane care susţin lucruri contrare şi care se obligă să dea o compensaţie materială celui ce va avea dreptate; rămăşag; pariu; prinsoare. /v. a rămâne
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
rîmá (-m, át), vb. – 1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Puşcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma şi dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s.m. (porc, dobitoc); rîmătură, s.f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s.f. (vierme care trăieşte în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. şi REW 7434.
(Dicţionarul etimologic român)
rămîneá (rămấn, rămás), vb. – 1. A sta pe loc. – 2. A prisosi. – 3. A subzista, a se menţine. – 4. A rezulta. – 5. (Cu prep. cu) A ţine, a păstra. – 6. (Înv.) A condamna, a osîndi, a pedepsi. – 7. A învinge, a cîştiga. – 8. A cîştiga un joc sau o prinsoare. – 9. (Cu prep. de) A pierde pe cineva, a ajunge orfan sau văduv. – Var. rămîne. Mr. (a)r(ă)mîn(eare), armas, megl. rămǫn, rămas, istr. rămăr(esc)u, rămas. Lat. rĕmanēre (Puşcariu 1430; REW 7194), cf. it. rimanere, prov. remanre, v. fr. remaindre, v. sp. remaner. În conjug., pers. II a prez. rămîi, a influenţat pers. III subj. să rămînă › să rămîie. Perf. simplu rămaş (mr., megl., istr. rămaş) a fost înlocuit de rămăsei. Der. rămas, s.n. (ereditate, moştenire; rest; prinsoare; înv., sentinţă, hotărîre); rămăşi, vb. refl. (a paria); rămăşag, s.n. (prinsoare), cu suf. -şag; rămăşiţă, s.f. (rest, reziduu; relief; deşeuri, gunoi, resturi, cenuşi; înv., moştenire), pe care Puşcariu 1429 îl derivă din lat. *rĕmansicia. Din rom. provine mag. ramasz (Edelspacher 21).
(Dicţionarul etimologic român)
RAMÁ vb. I. intr. (Rar) A vâsli. [P.i. -mez. / < fr. ramer].
(Dicţionar de neologisme)
RAMÁ1 vb. intr. a vâsli. (< fr. ramer)
(Marele dicţionar de neologisme)
-RÁMA2 elem. -orama.
(Marele dicţionar de neologisme)
ramá vb., ind. prez. 1 sg. raméz, 3 sg. şi pl. rameáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
râmá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. râmă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rămâne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rămân, 1 pl. rămânem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. rămână; ger. rămânând; part. rămás
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bun rămás adj. + s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rămás-bún s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rămás s. n., (rămăşaguri, moşteniri) pl. rămásuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RAMÁ vb. v. lopăta, vâsli.
(Dicţionar de sinonime)
RÂMÁ vb. (reg.) a jimui, a râmui, a râtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)
(Dicţionar de sinonime)
RĂMÂNE vb. 1. v. zăbovi. 2. a sta. (~ cu noi la masă.) 3. v. supravieţui. 4. (Transilv. şi Ban.) a udi. (Au fost nouă, au ~ opt.) 5. v. dăinui. 6. v. fixa. 7. v. alege. 8. v. prisosi.
(Dicţionar de sinonime)
RĂMÂNE vb. v. bate, birui, înfrânge, întrece, învinge.
(Dicţionar de sinonime)
RĂMÁS s. v. rămânere.
(Dicţionar de sinonime)
RĂMÁS s. v. amanet, excedent, gaj, garanţie, moştenire, pariu, patrimoniu, plus, prinsoare, prisos, prisosinţă, rămăşag, rămăşiţă, rest, succesiune, surplus.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ♢ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RĂMÁS, (2, 3) rămasuri, s.n. 1. Faptul de a rămâne; rămânere. ♢ Expr. Rămas bun! sau bun rămas! formulă de salut adresată de o persoană care pleacă celui sau celor care rămân. A-şi lua rămas bun = a se despărţi de cineva, a pleca. De ajuns şi de rămas = din plin, din belşug. 2. (Reg.) Rămăşag. 3. (Înv.) Moştenire. – V. rămâne.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RĂMÂNEÁ vb. II v. rămâne.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A RÂMÁ râm 1. intranz. (mai ales despre porci) A răscoli pământul cu râtul, pătrunzând în adâncime. 2. tranz. fam. (persoane) A încerca să submineze, răscolind trecutul cuiva (pentru a-i găsi lucruri compromiţătoare); a scurma. ♢ ~ la inimă a chinui pe cineva un gând, o remuşcare etc. /<lat. rimare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A RĂMÂNE rămân intranz. 1) A continua să stea pe loc. ♢ Rămâi cu bine (sau sănătos), rămâneţi cu bine (sau sănătoşi) formulă de salut adresată cuiva la despărţire. A-i ~ cuiva ochii (sau inima) la ceva (sau la cineva) a-i plăcea cuiva extrem de mult ceva (sau cineva). Să rămână între noi se spune pentru a păstra în secret cele auzite. ~ pe câmpul de luptă a muri în război. A-i ~ cuiva oasele (sau ciolanele) pe undeva a muri undeva. 2) (urmat, de obicei, de complinirea în urmă) A fi depăşit într-o acţiune. ♢ ~ mai prejos a fi pus în stare de inferioritate. 3) A continua să existe; a dăinui; a stărui; a dura; a persista. ~ în memorie. 4) A ajunge într-o anumită situaţie; a se menţine într-o stare oarecare. ~ orfan. ♢ ~ repetent a nu trece în clasa următoare. ~ cu zile a scăpa cu viaţă; a supravieţui. ~ (dus) pe gânduri a se gândi îndelung. ~ de ruşine (sau de ocară) a se face de râs. ~ grea (sau îngreunată, însărcinată) a deveni gravidă; a concepe. ~ de pomină a se păstra încă multă vreme în amintire. Cum rămâne? ce hotărâm? ~ cu gura căscată a fi foarte mirat. A rămas (tot) pe a mea (a ta, a lui etc.) s-a întâmplat aşa cum am presupus eu (tu, el etc.). ~ pe mâna cuiva a ajunge în stăpânirea cuiva. ~ literă moartă a nu avea nici o valoare. 5) A constitui un rest de la ceva. A rămas timp. ♢ Mult a fost, puţin a rămas se spune ca o constatare, că ceea ce a fost mai greu s-a făcut. Nu mai ~ (nici o) îndoială este sigur. /<lat. remanere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RĂMÁ//S2 ~să (~şi, ~se) v. A RĂMÂNE ♢ ~ de capul meu (al tău, al lui etc.) rămas fără supraveghere; lăsat să acţioneze după plac. Fată ~să fată înaintată în ani şi nemăritată. /v. a rămâne
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RĂMÁS1 ~uri n. 1) v. A RĂMÂNE. ♢ ~ bun (sau bun ~) formulă de salut adresată de cel care pleacă. A-şi lua ~ bun a) a se despărţi de cineva sau de ceva; b) a saluta la despărţire pe cei care rămân. De ajuns şi de ~ din belşug; (foarte) mult. 2) reg. Întelegere între persoane care susţin lucruri contrare şi care se obligă să dea o compensaţie materială celui ce va avea dreptate; rămăşag; pariu; prinsoare. /v. a rămâne
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
rîmá (-m, át), vb. – 1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Puşcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma şi dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s.m. (porc, dobitoc); rîmătură, s.f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s.f. (vierme care trăieşte în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. şi REW 7434.
(Dicţionarul etimologic român)
rămîneá (rămấn, rămás), vb. – 1. A sta pe loc. – 2. A prisosi. – 3. A subzista, a se menţine. – 4. A rezulta. – 5. (Cu prep. cu) A ţine, a păstra. – 6. (Înv.) A condamna, a osîndi, a pedepsi. – 7. A învinge, a cîştiga. – 8. A cîştiga un joc sau o prinsoare. – 9. (Cu prep. de) A pierde pe cineva, a ajunge orfan sau văduv. – Var. rămîne. Mr. (a)r(ă)mîn(eare), armas, megl. rămǫn, rămas, istr. rămăr(esc)u, rămas. Lat. rĕmanēre (Puşcariu 1430; REW 7194), cf. it. rimanere, prov. remanre, v. fr. remaindre, v. sp. remaner. În conjug., pers. II a prez. rămîi, a influenţat pers. III subj. să rămînă › să rămîie. Perf. simplu rămaş (mr., megl., istr. rămaş) a fost înlocuit de rămăsei. Der. rămas, s.n. (ereditate, moştenire; rest; prinsoare; înv., sentinţă, hotărîre); rămăşi, vb. refl. (a paria); rămăşag, s.n. (prinsoare), cu suf. -şag; rămăşiţă, s.f. (rest, reziduu; relief; deşeuri, gunoi, resturi, cenuşi; înv., moştenire), pe care Puşcariu 1429 îl derivă din lat. *rĕmansicia. Din rom. provine mag. ramasz (Edelspacher 21).
(Dicţionarul etimologic român)
RAMÁ vb. I. intr. (Rar) A vâsli. [P.i. -mez. / < fr. ramer].
(Dicţionar de neologisme)
RAMÁ1 vb. intr. a vâsli. (< fr. ramer)
(Marele dicţionar de neologisme)
-RÁMA2 elem. -orama.
(Marele dicţionar de neologisme)
ramá vb., ind. prez. 1 sg. raméz, 3 sg. şi pl. rameáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
râmá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. râmă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rămâne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rămân, 1 pl. rămânem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. rămână; ger. rămânând; part. rămás
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bun rămás adj. + s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rămás-bún s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rămás s. n., (rămăşaguri, moşteniri) pl. rămásuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RAMÁ vb. v. lopăta, vâsli.
(Dicţionar de sinonime)
RÂMÁ vb. (reg.) a jimui, a râmui, a râtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)
(Dicţionar de sinonime)
RĂMÂNE vb. 1. v. zăbovi. 2. a sta. (~ cu noi la masă.) 3. v. supravieţui. 4. (Transilv. şi Ban.) a udi. (Au fost nouă, au ~ opt.) 5. v. dăinui. 6. v. fixa. 7. v. alege. 8. v. prisosi.
(Dicţionar de sinonime)
RĂMÂNE vb. v. bate, birui, înfrânge, întrece, învinge.
(Dicţionar de sinonime)
RĂMÁS s. v. rămânere.
(Dicţionar de sinonime)
RĂMÁS s. v. amanet, excedent, gaj, garanţie, moştenire, pariu, patrimoniu, plus, prinsoare, prisos, prisosinţă, rămăşag, rămăşiţă, rest, succesiune, surplus.
(Dicţionar de sinonime)