STEA, stele, s.f. I.1. Corp ceresc cu lumină proprie, format dintr-o masă de gaze aflată la o temperatură foarte ridicată; (sens curent) orice corp ceresc (cu excepţia Lunii) care străluceşte noaptea pe bolta cerească. ♢ Steaua dimineţii = luceafărul de dimineaţă. Stea cu coadă = cometă. Stea căzătoare = meteor (2). ♢ Expr. A vedea stele verzi se spune când cineva primeşte o lovitură puternică. A crede în steaua sa = a crede într-o soartă mai bună, a fi optimist. A se naşte sub o stea norocoasă (sau rea) = a avea (sau a nu avea) noroc. Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). ♦ (Astron.; în singtamele) Stea hiperdensă = stea cu densitate infinit mai mare decât a celor considerate normale pe Pământ. Stea neutronică = stea de dimensiuni foarte mici, hiperdensă, al cărei nucleu este constituit dintr-un amestec de neutroni, protoni şi alte particule grele. ♦ Stea călăuzitoare = idee, concepţie de bază care îndrumează o acţiune, după care se orientează o activitate. ♦ Epitet dat femeii iubite. 2. Fig. Artistă celebră de cinematograf, de teatru, de operă etc.; vedetă. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. care are o formă asemănătoare cu aceea prin care este reprezentată în mod convenţional o stea (I.1.). ♢ (Ieşit din uz) Steaua Republicii Socialiste România = ordin care se conferea persoanelor cu merite deosebite în domeniul social, politic, economic. ♦ Spec. Obiect simbolizând o stea (I.1.), alcătuit dintr-un disc făcut din lemn, carton etc., cu numeroase colţuri, fixat într-o coadă de lemn şi frumos împodobit, cu care umblă colindătorii cu ocazia sărbătorilor Crăciunului. ♢ Cântec de stea = colind special pe care îl cântă copiii care umblă cu obiectul definit mai sus. ♦ (Tehn.) Steaua roţii = parte a unei roţi, între bandaj şi fus. ♦ (Tipogr.) Asterisc, steluţă. ♦ Pată albă de păr pe fruntea unui animal. ♢ Expr. A fi cu stea în frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai grozav, mai deosebit decât alţii. 2. Rotocol mic de grăsime care se vede plutind pe mâncare sau pe laptele fierbinte. III. Compuse: steaua-pamântului = ciupercă de pământ de culoare brună, având forma unei sfere înconjurată la bază de mai multe fâşii dispuse radial (Geaster hygrometricus); stea-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme marine cu corpul alcătuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci (sau mai multe) braţe în direcţie radială (Asterias); (şi la sg.) animal din această clasă; asterie. [Var.: (pop.) stéauă s.f.] – Lat. stella.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STÉLĂ, stele, s.f. Mic monument cu caracter comemorativ, în formă de coloană sau de pilastru, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră şi purtând de obicei inscripţii sau sculpturi, specific antichităţii. – Din fr. stèle.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STEÁUĂ s.f. v. stea.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STEA stéle f. 1) Corp ceresc, cu lumină proprie, care poate fi văzut noaptea sub forma unui punct luminos; astru. ♢ ~ua dimineţii luceafărul de dimineaţă. ~ cu coadă cometă. A vedea stele verzi se spune când cineva a fost lovit (sau s-a lovit) foarte tare. A crede în ~ua sa a) a crede în menirea, în vocaţia sa; b) a fi optimist. ~ călăuzitoare concepţie care îndrumează o activitate. Vai de ~ua mea (a ta, a lui etc.) vai de mine (de tine, de el etc.). A se naşte sub o ~ norocoasă (sau rea) a avea o soartă bună (sau rea). A sta cu dinţii la stele a nu avea ce mânca. 2) Obiect sau desen având formă asemănătoare cu acest corp ceresc. ~ cu cinci colţuri. ♢ A umbla cu ~ua a umbla cu colinda, purtând un obiect în formă de stea, împodobit cu hârtie de diferite culori. ~-de-mare animal marin având cinci braţe radiare; asterie. ~ua-pământului ciupercă de pământ, de culoare brună, la baza căreia se află mai multe fâşii dispuse radiar. 3) fig. Artist vestit (în special de cinema); vedetă. 4) Pată albă pe fruntea unor animale (mai ales a cailor); ţintă. ♢ A fi cu ~ în frunte a se crede superior altora. 5) la pl. Pete rotunde de grăsime sau unsoare pe suprafaţa unui lichid. [Art. steaua; G.-D. stelei; Monosilabic] /<lat. stella
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
STÉL//Ă ~e f. Monument comemorativ, în formă de mică coloană sau pilastru, construit dintr-un bloc monolit de piatră, de obicei cu sculpturi în relief. /<lat. stella, fr. stéle
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
steá (-éle), s.f. – 1. Astru. – 2. Soartă, destin, ursită. – 3. Obiect de hîrtie cu formă de astru (1), frumos împodobit, care se foloseşte în obiceiurile folclorice de Crăciun şi care simbolizează steaua magilor. – 4. Asterisc. – 5. (Înv.) Pistrui. – 6. Paste făinoase. – 7. Pată albă în păr. – 8. Actor sau actriţă celebră. – 9. Plantă (Trapa natans). – 10. (Arg.) Furt. – Var. înv. steală. Mr. steao, megl. steuă, istr. stęwu. Lat. stēlla (Puşcariu 1641; REW 8242), cf. vegl. stala, it. stella, prov., cat. estela, fr. étoile, sp. estrella; pentru fonetism cf. Densusianu, Studii de filologie romînă, I, (1898) şi Fr. Schürr, Mitt. Wien, 43-54. Der. stelar, s.m. (colindător); steli, vb. (a fulgera); steliţă (var. stelişoară), s.f. (plantă, Aster amollus); stelesc, adj. (stelar); stelos, adj. (cu stele; sclipitor); steluţă, s.f. (stea mică, asterisc; pastă făinoasă; obiect de cult cu care se acoperă anafura; plante, Stellaria nemorum, S. graminea, Erigeron acris, E. canadiense, E. alpinus, E. racemosus); înstela, vb. (a se acopri cu stele). – Cf. stei.
(Dicţionarul etimologic român)
STÉLĂ s.f. Monument în formă de coloană sau de obelisc, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră, care poartă de obicei o inscripţie. ♦ Colonetă având deasupra un obiect decorativ, o statuetă etc. [< fr. stèle, cf. gr. stele – coloană].
(Dicţionar de neologisme)
STÉLĂ s. f. 1. monument funerar, coloană sau obelisc, dintr-un singur bloc de piatră, care poartă de obicei o inscripţie. 2. colonetă având deasupra un obiect decorativ, o statuetă etc. (< lat. stela, fr. stèle)
(Marele dicţionar de neologisme)
Roáta-Stélelor s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
stea-de-máre s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
stea s. f., art. steáua, g.-d. art. stélei; pl. stéle
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Steáua Poláră s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
steáua-pământului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
stélă s. f., g.-d. art. stélei; pl. stéle
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ştélă, ştéle, s.f. (reg.) păduche de găină.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
REGINA-STÉLELOR s. v. vega.
(Dicţionar de sinonime)
ROATA-STÉLELOR s. v. coroana-boreală.
(Dicţionar de sinonime)
STEA CU COÁMĂ s. v. cometă, stea cu coadă.
(Dicţionar de sinonime)
STEA COMÁTĂ s. v. cometă, stea cu coadă.
(Dicţionar de sinonime)
STEA s. 1. (ASTRON.) stea căzătoare = meteor, (înv.) arătare; stea căzătoare foarte strălucitoare = bolid; stea cu coadă = cometă, (pop.) stea comată, stea cu coamă; steaua polara = (pop.) steaua ciobanului, (reg.) împăratul (art.), steajerul (art.), stâlpul (art.), candela-cerului. 2. (ZOOL.) stea-de-mare (Asteroidea) = asteridă, asterie. (~ este un echinoderm.) 3. (PICT.) steaua culori = cerc cromatic. 4. v. asterisc. 5. ţintă. (Cal cu ~ în frunte.)
(Dicţionar de sinonime)
STEA s. v. cornaci, destin, divă, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, star, ursită, vedetă, zodie.
(Dicţionar de sinonime)
STEAUA CIOBÁNULUI s. v. luceafărul, luceafărul de seară, steaua polară, venus.
(Dicţionar de sinonime)
STEAUA-FÉTEI s. v. steluţă.
(Dicţionar de sinonime)
STEAUA DIMINÉŢII s. v. luceafărul de dimineaţă.
(Dicţionar de sinonime)
STEAUA ZÓRILOR s. v. luceafărul de dimineaţă.
(Dicţionar de sinonime)
STEAUA-PÓRCULUI s. v. aldebaran.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STÉLĂ, stele, s.f. Mic monument cu caracter comemorativ, în formă de coloană sau de pilastru, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră şi purtând de obicei inscripţii sau sculpturi, specific antichităţii. – Din fr. stèle.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STEA stéle f. 1) Corp ceresc, cu lumină proprie, care poate fi văzut noaptea sub forma unui punct luminos; astru. ♢ ~ua dimineţii luceafărul de dimineaţă. ~ cu coadă cometă. A vedea stele verzi se spune când cineva a fost lovit (sau s-a lovit) foarte tare. A crede în ~ua sa a) a crede în menirea, în vocaţia sa; b) a fi optimist. ~ călăuzitoare concepţie care îndrumează o activitate. Vai de ~ua mea (a ta, a lui etc.) vai de mine (de tine, de el etc.). A se naşte sub o ~ norocoasă (sau rea) a avea o soartă bună (sau rea). A sta cu dinţii la stele a nu avea ce mânca. 2) Obiect sau desen având formă asemănătoare cu acest corp ceresc. ~ cu cinci colţuri. ♢ A umbla cu ~ua a umbla cu colinda, purtând un obiect în formă de stea, împodobit cu hârtie de diferite culori. ~-de-mare animal marin având cinci braţe radiare; asterie. ~ua-pământului ciupercă de pământ, de culoare brună, la baza căreia se află mai multe fâşii dispuse radiar. 3) fig. Artist vestit (în special de cinema); vedetă. 4) Pată albă pe fruntea unor animale (mai ales a cailor); ţintă. ♢ A fi cu ~ în frunte a se crede superior altora. 5) la pl. Pete rotunde de grăsime sau unsoare pe suprafaţa unui lichid. [Art. steaua; G.-D. stelei; Monosilabic] /<lat. stella
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
STÉL//Ă ~e f. Monument comemorativ, în formă de mică coloană sau pilastru, construit dintr-un bloc monolit de piatră, de obicei cu sculpturi în relief. /<lat. stella, fr. stéle
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
steá (-éle), s.f. – 1. Astru. – 2. Soartă, destin, ursită. – 3. Obiect de hîrtie cu formă de astru (1), frumos împodobit, care se foloseşte în obiceiurile folclorice de Crăciun şi care simbolizează steaua magilor. – 4. Asterisc. – 5. (Înv.) Pistrui. – 6. Paste făinoase. – 7. Pată albă în păr. – 8. Actor sau actriţă celebră. – 9. Plantă (Trapa natans). – 10. (Arg.) Furt. – Var. înv. steală. Mr. steao, megl. steuă, istr. stęwu. Lat. stēlla (Puşcariu 1641; REW 8242), cf. vegl. stala, it. stella, prov., cat. estela, fr. étoile, sp. estrella; pentru fonetism cf. Densusianu, Studii de filologie romînă, I, (1898) şi Fr. Schürr, Mitt. Wien, 43-54. Der. stelar, s.m. (colindător); steli, vb. (a fulgera); steliţă (var. stelişoară), s.f. (plantă, Aster amollus); stelesc, adj. (stelar); stelos, adj. (cu stele; sclipitor); steluţă, s.f. (stea mică, asterisc; pastă făinoasă; obiect de cult cu care se acoperă anafura; plante, Stellaria nemorum, S. graminea, Erigeron acris, E. canadiense, E. alpinus, E. racemosus); înstela, vb. (a se acopri cu stele). – Cf. stei.
(Dicţionarul etimologic român)
STÉLĂ s.f. Monument în formă de coloană sau de obelisc, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră, care poartă de obicei o inscripţie. ♦ Colonetă având deasupra un obiect decorativ, o statuetă etc. [< fr. stèle, cf. gr. stele – coloană].
(Dicţionar de neologisme)
STÉLĂ s. f. 1. monument funerar, coloană sau obelisc, dintr-un singur bloc de piatră, care poartă de obicei o inscripţie. 2. colonetă având deasupra un obiect decorativ, o statuetă etc. (< lat. stela, fr. stèle)
(Marele dicţionar de neologisme)
Roáta-Stélelor s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
stea-de-máre s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
stea s. f., art. steáua, g.-d. art. stélei; pl. stéle
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Steáua Poláră s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
steáua-pământului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
stélă s. f., g.-d. art. stélei; pl. stéle
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ştélă, ştéle, s.f. (reg.) păduche de găină.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
REGINA-STÉLELOR s. v. vega.
(Dicţionar de sinonime)
ROATA-STÉLELOR s. v. coroana-boreală.
(Dicţionar de sinonime)
STEA CU COÁMĂ s. v. cometă, stea cu coadă.
(Dicţionar de sinonime)
STEA COMÁTĂ s. v. cometă, stea cu coadă.
(Dicţionar de sinonime)
STEA s. 1. (ASTRON.) stea căzătoare = meteor, (înv.) arătare; stea căzătoare foarte strălucitoare = bolid; stea cu coadă = cometă, (pop.) stea comată, stea cu coamă; steaua polara = (pop.) steaua ciobanului, (reg.) împăratul (art.), steajerul (art.), stâlpul (art.), candela-cerului. 2. (ZOOL.) stea-de-mare (Asteroidea) = asteridă, asterie. (~ este un echinoderm.) 3. (PICT.) steaua culori = cerc cromatic. 4. v. asterisc. 5. ţintă. (Cal cu ~ în frunte.)
(Dicţionar de sinonime)
STEA s. v. cornaci, destin, divă, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, star, ursită, vedetă, zodie.
(Dicţionar de sinonime)
STEAUA CIOBÁNULUI s. v. luceafărul, luceafărul de seară, steaua polară, venus.
(Dicţionar de sinonime)
STEAUA-FÉTEI s. v. steluţă.
(Dicţionar de sinonime)
STEAUA DIMINÉŢII s. v. luceafărul de dimineaţă.
(Dicţionar de sinonime)
STEAUA ZÓRILOR s. v. luceafărul de dimineaţă.
(Dicţionar de sinonime)
STEAUA-PÓRCULUI s. v. aldebaran.
(Dicţionar de sinonime)